sidef sn [At: (a. 1792) ȘIO II₁, 321 / V: (înv) sed~, sedif / Pl: ~uri / E: tc sedef, ngr σιντέφι] 1 Materie dură, albă, lucioasă și cu irizații, care formează stratul interior al cochiliei unor scoici, folosită la confecționarea unor obiecte ornamentale, de podoabă Si: (iuz) nacru, (îvr) pinin. 2 (Mpl) Obiecte, ornamente sau incrustații de sidef (1). 3 (Rar) Specie de fluturi din ordinul lepidopterelor, care are pete cu reflexe sidefii pe partea interioară a aripilor.

SIDÉF, (2) sidefuri, s. n. 1. Materie dură, albă, lucioasă și cu irizații, care formează stratul interior al cochiliei unor scoici și din care se fac nasturi, mînere, incrustații pe diverse obiecte etc. Se vede un nor mic ca o scoică de sidef, navigînd pe cel mai albastru cer care a existat vreodată. C. PETRESCU, C. V. 214. Cu penetul ca sideful Strălucește-o porumbiță, Cu căpșorul sub aripă, Adormită sub o viță. EMINESCU, O. IV 280. 2. Ornamente, incrustații de sidef (1). Diacul sta neclintit la pămînt, lîngă măsuța joasă înflorită cu sidef. SADOVEANU, O. VII 25. [Purta] la brîu două lungi pistoale ghintuite, lucrate în Veneția numai cu sîrmă de argint și cu sidefuri. ODOBESCU, S. I 132.

SIDÉF ~uri n. 1) Substanță dură, albă, lucioasă, cu irizații, care formează stratul intern al valvelor și al cochiliilor de moluște, întrebuințată, mai ales, pentru fabricarea nasturilor și a obiectelor decorative. 2) Obiect confecționat din astfel de substanță. /<turc. sedef

sidef n. materie albă, tare și lucitoare, ce s’află în unele scoici: sideful servă la facerea nasturilor, mânerelor de cuțite, evantaliilor, etc. [Turc. SEDEF].

sidéf (vest) și sedéf (est) n., pl. urĭ (turc. sedef, d. ar. sadef; ngr. sidéfi [scris sintefi, bg. sîrb. sedef]. Materie dură, albă, strălucitoare și irizată care provine din lustruirea unor scoicĭ și din care se fac nasturĭ, botonĭ, cutioare, ornamente de incrustat pe mese, pe mobile, pe chitare ș.a.

sedef sn vz sidef

sedif sn vz sidef

sedéf V. sidef.

sidéf s. n., (obiecte) pl. sidéfuri

sidéf s. n., (obiecte, ornamente) pl. sidéfuri

SIDÉF s. (ieșit din uz) nacru, (înv.) pinin. (Nasturi de ~.)

SIDEF s. (ieșit din uz) nacru, (înv.) pinin. (Nasturi de ~.)

sidéf (-furi), s. n. – Nacru. – Var. înv. sedef. Mr. sidefe, megl. sidef. Tc. sedef, din arab. sadef „scoică” (Șeineanu, II, 321; Roesler 602; Lokotsch 1750; Ronzevalle 110), cf. ngr. σιντέφι, bg., sb. sidef. – Der. sidefiu, adj. (ca sideful); sidefat, adj. (ca de sidef, se zice despre hîrtie).