SFINȚÉNIE s. f. (Bis.) Calitate a ceea ce este sfânt. ◊ Loc. adv. Cu sfințenie = cu evlavie; p. ext. cu exactitate, cu scrupulozitate; corect. – Sfânt + suf. -enie.

sfințenie sf [At: PSALT. 50 / Pl: ~ii / E: sfinți¹ + -enie] 1 Atribut al divinității Si: (înv) sfinție (1). 2 Ideal de perfecțiune și de puritate desăvârșită Si: (înv) sfinție (2). 3 Exemplu desăvârșit al vieții creștine pe care îl oferă sfinții (10) Si: (înv) sfinție (3). 4 (Îlav) Cu (mare) (sau cea mai mare) ~ În mod cucernic Si: cu evlavie. 5 (Îal) Cu respect. 6 (Îal) În mod corect Si: cu exactitate, cu rigurozitate. 7 (Îal) Cu mare atenție. 8 Înzestrare cu har sfânt Si: sacrament, sacru, sacraliate. 9 Perfecțiune. 10 (Pex) Curățenie sufletească Si: puritate, (liv) sanctitate. 11 (Înv) Sfântă (65). 12 (Îrg; ccr; mpl) Obiecte, practici etc. cărora li se atribuie, în biserica creștină, însușiri divine. 13 (Csa) Demn de respect. 14 (Înv) Sfințire (7).

SFINȚÉNIE s. f. Calitate a ceea ce este sfânt. ◊ Loc. adv. Cu sfințenie = cu evlavie; p. ext. cu exactitate, cu scrupulozitate; corect. – Sfânt + suf. -enie.

SFINȚÉNIE s. f. (Astăzi cu sensul bisericesc atenuat sau pierdut) Calitatea de a fi sfînt. Intrăm într-o lume de dreptate, de iubire, de sfințenie, pentru a vedea cînd murim, c-a fost o lume de nedreptate, de ură. EMINESCU, N. 62. Doamnă, rugămințile voastre, lacrimile unui bătrîn, sfințenia legăturii ce vă unește, toate mă invită a mă pleca. NEGRUZZI, S. III 144. ◊ Loc. adv. Cu sfințenie = cu evlavie; p. ext. cu exactitate, cu scrupulozitate. Toți îl ascultau cu sfințenie. BASSARABESCU, S. N. 171. Pornește pînă te văd și-ți fă datoria cu sfințenie. CREANGĂ, P. 316. (Glumeț) Turcii stau înfipți pe scaune, mestecînd liniștiți și cu sfințenie prăjiturile. BART, S. M. 27. – Variantă: sînțénie (ISPIRESCU, L. 42) s. f.

SFINȚÉNIE f. rel. Însușirea de a fi sfânt, atribuită unei persoane sau unui obiect de biserică. ◊ Cu ~ a) cu pietate; cu evlavie; b) cu exactitate; întocmai. [G.-D. sfințeniei] /a sfinți + suf. ~enie

sfințenie f. însușirea celor sfinte.

sfințénie f. (d. sfînt cu sufixu -enie. Cp. cu sfeștanie). Calitatea de a fi sfînt, sanctitate. Acțiunea de a sfinți. Lucru sfînt. Cu sfințenie, cu mare evlavie, cu mare respect: a păstra cu sfințenie.

SÎNȚÉNIE s. f. v. sfințenie.

sfințénie (-ni-e) s. f., art. sfințénia (-ni-a), g.-d. sfințénii, art. sfințéniei

sfințénie s. f. (sil. -ni-e), art. sfințénia (sil. -ni-a), g.-d. art. sfințéniei; pl. sfințénii

SFINȚÉNIE s. (livr.) sanctitate, (rar) sacralitate, (înv. și pop.) sânțenie, (înv.) sfinție.

SFINȚÉNIE s. v. consacrare, sfeștanie, sfințire, târnoseală, târnosire.

SFINȚENIE s. (livr.) sanctitate, (rar) sacralltate, (înv. și pop.) sînțenie, (înv.) sfinție.

sfințenie s. v. CONSACRARE. SFEȘTANIE. SFINȚIRE. TÎRNOSEALĂ. TÎRNOSIRE.