semănătură¹ sf [At: (a. 1560) GCR I, 4/1 / V: (pop) săm~, (înv) ~men~, ~mân~, sămân~ / Pl: ~ri / E: semăna¹ + -ătură] 1 Semănare¹ (1). 2 (Lsg, csc) Plante care au fost semănate² (1) sau care au ieșit din semințele care au fost semănate² (1) Si: (reg) semeniș¹ (2). 3 (Pex) Teren pe care a crescut o semănătură¹ (2).

semănătură² sf [At: POLIZU / V: săm~ / Pl: ~ri / E: semăna² + -ătură] (Înv) Asemănare (2).

SEMĂNĂTÚRĂ, semănături, s. f. 1. Însămînțare. 2. (La pl.) Plante (în special cereale) crescute din semințe puse în pămînt. O liniște mare, o liniște de sărbătoare plutea în tot cuprinsul, dar în liniștea aceea viața tainică a semănăturilor nu înceta nici o clipă. SANDU-ALDEA, D. N. 279. Dacă vrun prăpăd de la niscaiva lighioane, ori de la ciori cădea peste semănăturile megiașilor, ale lui era stinse cu desăvîrșire. ISPIRESCU, L. 206. 3. Loc însămînțat (de obicei împreună cu plantele, mai ales cereale, crescute din sămînța semănată). Am eu semănături? Am eu toate cele trebuincioase pentru casă? CREANGĂ, P. 154. Călătorul respiră mai ușor mergînd prin bogate fînațe și mănoase semănături. NEGRUZZI, S. I 191.

SEMĂNĂTÚRĂ ~i f. 1) mai ales la pl. Totalitate a plantelor răsărite din sămânța semănată. ~i de primăvară. ~i de toamnă. 2) Teren agricol semănat. /a semăna + suf. ~ătură

semănătură f. 1. plantă semănată; 2. câmp semănat. [Lat. SEMINATURA].

semănătură f., pl. ĭ. Loc semănat, cultură: o semănătură de grâu. Modu de a semăna. – in est să-. V. holdă, lan.

sămănătură¹ sf vz semănătură¹

sămănătură² sf vz semănătură²

sămânătură sf vz semănătură

semânătură sf vz semănătură¹

semenătură sf vz semănătură¹

semănătúră s. f., g.-d. art. semănătúrii; pl. semănătúri

semănătúră s. f., g.-d. art. semănătúrii; pl. semănătúri

SEMĂNĂTÚRĂ s. (AGRIC.) 1. însămânțare, însămânțat, semănare, semănat, (reg.) sămânțare. (Vremea ~ilor.) 2. (concr.) (reg.) semeniș. (~ile erau în pârgă.)

SEMĂNĂTÚRĂ s. v. afinitate, analogie, apropiere, asemănare, concordanță, corespondență, înrudire, potriveală, potrivire, similaritate, similitudine.

SEMĂNĂTURĂ s. 1. însămînțare, însămînțat, semănare, semănat, (reg.) sămînțare. (Vremea ~ilor.) 2. (reg.) semeniș. (~ile erau în pîrgă.)

semănătură s. v. AFINITATE. ANALOGIE. APROPIERE. ASEMĂNARE. CONCORDANȚĂ. CORESPONDENȚĂ. ÎNRUDIRE. POTRIVEALĂ. POTRIVIRE. SIMILARITATE. SIMILITUDINE.