SCĂRMĂNĂTÚRĂ, scărmănaturi, s. f. 1. Faptul de a scărmăna; (concr.) lână scărmănată. 2. Fig. (Fam.) Bătaie, scărmăneală. – Scărmăna + suf. -ătură.

scărmănătură sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (înv) ~mân~ / Pl: ~ri / E: scărmăna + -tură] 1 Scărmănat¹ (1). 2 (Ccr) Lână scărmănată. 3 (Pfm) Păruială.

SCĂRMĂNĂTÚRĂ, scărmănături, s. f. 1. Faptul de a scărmăna; (concr.) lână scărmănată. 2. Fig. (Fam.) Bătaie, scărmăneală. – Scărmăna + suf. -ătură.

SCĂRMĂNĂTÚRĂ, scărmănături, s. f. 1. Faptul de a scărmăna; (concretizat) lînă scărmănată. 2. Fig. Scărmăneală. Nu pot eu s-o ajung, să-i dau o scărmănătură bună. CREANGĂ, P. 268. Dar eu de scărmănătură Și de mult-usturătură Nu mă mai gîndii la gură. MARIAN, S. 102.

SCĂRMĂNĂTÚRĂ ~i f. 1) Scărmănare nerepetată. 2) Lână scărmănată. 3) fig. v. SCĂRMĂNEALĂ. /a (se) scărmăna + suf. ~ătură

scărmănătură f. 1. acțiunea de a scărmăna și efectul ei; 2. fig. trânteală: să-i dau o scărmănătură bună CR.

scărmănătúră f. Modu de a scărmăna. Lînă scărmănată. Fig. Bătaĭe, trînteală: ĭ-a dat (orĭ tras) o scărmănătură.

scărmânătură sf vz scărmănătură

scărmănătúră s. f., g.-d. art. scărmănătúrii; pl. scărmănătúri

scărmănătúră s. f., g.-d. art. scărmănătúrii; pl. scărmănătúri

SCĂRMĂNĂTÚRĂ s. v. bătaie, păruială.

scărmănătură s. v. BĂTAIE. PĂRUIALĂ.