scobire sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~ri / E: scobi¹] 1 Executare a unor (mici) adâncituri, șanțuri, crestături etc. cu ajutorul unor instrumente cu vârful ascuțit, prin batere, prin mijloace chimice etc., pentru a da materialului un anumit aspect (finit, utilitar, artistic) Si: scobit¹ (1), scobitură (1), (înv) scorburire. 2 Realizare a unor materiale dure prin tăiere, prin așchiere etc., în formă concavă Si: scobit¹ (2). 3 Executare de gropi, șanțuri, excavații etc. sau, pex, construcții care implică săpături, prin dislocarea și scoaterea unui volum de pământ, de roci etc. Si: scobit¹ (3). 4 (Min; spc) Havare. 5 (Rar; ccr) Porțiune (concavă) a unei forme de relief situată la un nivel mai jos decât regiunile înconjurătoare Si: scobit¹ (5). 5 (Înv) Introducere a degetelor sau a unui obiect ascuțit, subțire) în nas, în gură în urechi (pentru a curăța, pentru a înlătura senzația de mâncărime etc.) Si: scobit¹ (6).

SCOBÍRE, scobiri, s. f. Acțiunea de a (se) scobi și rezultatul ei; găurire; scormonire, scotocire.

scobíre s. f., g.-d. art. scobírii; pl. scobíri

scobíre s. f., g.-d. art. scobírii; pl. scobíri

SCOBÍRE s. 1. v. găurire. 2. (MIN.) havaj, havare. (~ într-un zăcământ.)

SCOBIRE s. 1. găurire, găurit, perforare, perforat, perforație, scobit, sfredelire, sfredelit, străpungere, străpuns, (reg.) găunire, (Mold.) bortelire. (~ unui material dur.) 2. (MIN.) havare. (~ într-un zăcămînt.)