SCOÁBĂ, scoabe, s. f. 1. Piesă metalică formată dintr-o bară cu capetele îndoite în unghi drept și ascuțite la vârf, folosită mai ales la îmbinarea elementelor de lemn ale construcțiilor provizorii (schele, barăci etc.). ♦ (Pop. și fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte slabă sau pentru o femeie slabă și rea. 2. Numele unor piese metalice sau de lemn, asemănătoare ca formă sau ca funcție cu scoaba (1), folosite în lucrări de dulgherie, de dogărie etc. 3. (Rar) Scobitură în zid; firidă. 4. Fiecare dintre discurile osoase de pe pielea unor pești ca morunul, cega, nisetrul etc. – Din bg., sb. skoba.

scoabă² sf [At: ODOBESCU, S. I, 131 / V: (reg) scob sm / Pl: ~be / E: scobi¹] 1 (Reg) Crestătură făcută în piciorul de sus al prispei unei case țărănești. 2 (Reg; îf scob) Fiecare dintre scobiturile făcute în tocul ușii sau al ferestrei. 3 (Reg) Șanț mic făcut la locul de îmbucare a șindrilelor. 4 (Reg; îf scob) Șănțuleț făcut la capetele din interior ale doagelor unui butoi. 5 (Reg) Fiecare dintre crestăturile făcute într-o bară de lemn (care se folosește de obicei la încuietoarea de lemn pentru uși), în care se fixează cheia pentru a putea desface încuietoarea. 6 (Olt; Mun; la car) Parte scobită în formă de V, la unul dintre capetele proțapului, în care intră gruiul. 7 (Reg; spc) Grui. 8 (Reg) Partea de sus a teascului de stors struguri, în care intră vârtejul. 9 (Reg) Uluc sau scândură de moară, pe care curge făina de sub piatră în postavă. 10 (Îvr) Firidă (în zid). 11 (Pan) Loc (păduros) înfundat între dealuri sau între munți. 12 (Reg; pex) Fânaț într-o pădure, așezat pe o coastă.

scoabă¹ sf [At: GCR I, 172/8 / V: (reg) ~avă, scob sn (Pl: scoburi) / Pl: ~be / E: bg скоба cf scobi¹] 1 (Adesea urmat de determinarea „de fier”) Piesă metalică, de obicei din oțel, formată dintr-o bară cu capetele ascuțite și îndoite în unghi drept, folosite mai ales la construcții provizorii pentru fixarea între ele a unor piese de lemn sau, uneori, de piatră Si: (reg) capeie, cloambă (3). 2 (Ca termen de comparație) Persoană slabă și uneori cocârjată din cauza slăbiciunii. 3 (Reg; îe) A se face sau a fi (făcut) ~ A slăbi foarte tare sau a fi extrem de slab. 4 (Rar; d. ființe; îe) A se face ~ A se ghemui (2). 5 (Rar; pex) Durere fizică vie care se manifestă ca o înțepătură de scoabă (1). 6 (Spc) Element din sârmă de oțel sau din alamă, folosit la îmbinări în industria confecțiilor din piele. 7 (Pfm; dep) Persoană (foarte) slabă, adesea tânără și gârbovită. 8 (Pfm; pex) Femeie slabă și rea. 9 (Reg; dep) Vită slabă, prăpădită. 10 (Arg) Unealtă veche, stricată. 11 (Reg; la car sau la căruță) Bară de fier îndoită la unul dintre capete sau bucată de lemn lungă și îngustă care ține legați carâmbii loitrei la mijlocul spetezelor Si: (reg) cercel (13), ghermec. 12 (Reg; la car sau la căruță) Bucată (pătrată) de fier care leagă proțapul de cruce. 13 (Reg; la car sau la căruță) Cui de fier cu sare se fixează butucul pe perinoc. 14 (Reg; la joagăr) Fiecare dintre ghearele de fier între care se fixează buștenul pentru a fi tăiat. 15 (Reg; la joagăr) Fiecare dintre inelele de fier de care sunt prinse scoabele (14) Si: (reg) sponcă. 16 (Reg; la joagăr) Rac de fier (în care intră pânza). 17 (Reg; la plută) Gânj în care se fixează cârma. 18 (Reg; la dispozitivele primitive de încuiere a ușilor) Fiecare dintre bucățile de fier îndoite ca o scoabă (1) și fixate în ușă, în care se mișcă ivărul la zăvoarele simple, sau drugul de lemn, la încuietoarele de lemn. 19 (Reg; la dispozitivele primitive de încuiere a ușilor) Bucată de fier sau de lemn îndoită ori tăiată ca o scoabă (1) și fixată în ușorul ușii, în dreptul zăvorului, pentru a intra² în ea ivărul sau drugul de lemn. 20 (Reg; la dispozitivele primitive de încuiere a ușilor) Zăvor. 21 (Reg; la tâmplărie, dulgherie sau dogărie) Daltă (cu tăiș semicircular) Si: ghin (1). 22 (Reg; la tâmplărie, dulgherie sau dogărie) Teslă. 23 (Reg; la tâmplărie, dulgherie, dogărie) Cripcă (pentru curățarea doagelor vechi). 24 (Reg; la tâmplărie, dogărie, dulgherie) Lămbuitor. 25 (Reg; îf scob) Unealtă de dogărie, dințată, cu care se trage gardina la butoaie. 26 (Reg; la tâmplărie) „Cusătură de strungărit”. 27 (Reg) Daltă scobită, cu cuțitul pieziș, folosită de rotari. 28 (Reg) Cuțitoaie (a potcovarului). 29 Unealtă în formă de cuțit îndoit la capăt, folosită pentru desfăcut și răzuit fagurii. 30 Placă sau bară metalică, cu 2, 3 sau 4 proeminențe ascuțite, cu care se execută operația chirurgicală de fixare a fragmentelor osoase ale unei fracturi. 31 Fiecare dintre discurile osoase de pe pielea unor pești ca morunul, nisetrul, cega. 32 (Bot; reg; șîs ~be-n cur) Măceașă. 33 (Bot; reg; lpl) Măceș (Rosa canina).

SCOÁBĂ, scoabe, s. f. 1. Piesă metalică formată dintr-o bară cu capetele îndoite în unghi drept și ascuțite la vârf, folosită mai ales în construcții provizorii, pentru a fixa între ele piese de lemn. ♦ (Pop. și fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte slabă sau pentru o femeie slabă și rea. 2. Numele unor piese metalice sau de lemn, asemănătoare ca formă sau ca funcție cu scoaba (1), folosite în lucrări de dulgherie, de dogărie etc. 3. (Rar) Scobitură în zid; firidă. 4. Fiecare dintre discurile osoase de pe pielea unor pești ca morunul, cega, nisetrul etc. – Din bg., scr. skoba.

SCOÁBĂ, scoabe, s. f. 1. Piesă metalică formată dintr-o tijă cu capetele îndoite în unghi drept și ascuțite la vîrf, folosită pentru a fixa între ele piese de lemn sau de piatră (mai ales la construcții provizorii). Dădu tîrcoale sipetului cu scoabe și cercuri și ținte de fier. C. PETRESCU, A. R. 196. Cu un amînar de oțel, în formă de scoabă veche, prinse a scoate, din vinele mute și negre ale unei cremene răci, un izvor de scîntei luminoase. HOGAȘ, M. N. 114. Am putut parveni la dezlipirea capacului și la descleștarea lui din scoabele de fier. BOLLIAC, O. 274. ◊ (În metafore și comparații) Eu tot voinică și grasă sînt și ea-i îndoită ca o scoabă și creață ca o coajă de nucă. SADOVEANU, O. VIII 719. Pentr-o mîndrețe dă voinic ca dumneata n-o fi fost atît dă grea treabă ca pentr-o scoabă bătrînă ca mine. C. PETRESCU, A. R. 50. Ce tare a slăbit și mama Paraschiva asta! gîndea Irina. S-o făcut ca o scoabă, sărmana! BUJOR, S. 79. 2. Unealtă folosită la scobit sau la răzuit, mai ales în lucrări de dulgherie și de dogărie. Un țigan cu scoabele Să sape covețile; Iar alții cu ciocanele Să bată sus potcoavele. ȘEZ. II 10. 3. Scobitură în zid; firidă. Într-o scoabă, în părete, ardea o candelă. ODOBESCU, S. I 131. 4. Fiecare dintre discurile osoase de pe pielea unor pești (morun, nisetru, cegă etc.).

SCOÁBĂ ~e f. 1) Vergea de metal cu capetele ascuțite și îndoite în aceeași direcție care servește pentru îmbinarea unor piese (de obicei, de lemn). 2) Disc osos de pe pielea unor pești (nisetru, morun, cegă etc.). /<sl. skoba

scoabă f. 1. pila dulgherului și a dogarului cu care curăță muchiile la vasele mici; 2. daltă; 3. cârlig de prins ceva: luntrea crăpată se leagă cu scoabe; 4. cuțit cu care se taie fagurii. [Slav. SKOBA, cârlig, și SKOBLĬ, răzuitoare (ambele confundându-se românește)].

scoábă f., pl. e (vsl. bg. sîrb. rus. skoba [de unde ung. eszkába,iszkába], scoabă, vsl. skoblĭ, skobelĭ, răzătoare, d. lat. scóbina, răzătoare, pilă. V. scobesc). Bucată de fer ale căreĭ vîrfurĭ îndoite în unghĭ drept se înfig în doŭă grinzĭ (orĭ alte lemne orĭ petre) ca să le ție unite. Un fel de răzuitoare dogărească. Paranteză ca scoaba. Fig. Iron. Om slab.

scoavă sf vz scoabă¹

scob¹ sn vz scoabă¹

scob² sn vz scoabă²

scoábă s. f., g.-d. art. scoábei; pl. scoábe

scoábă s. f., g.-d. art. scoábei; pl. scoábe

SCOÁBĂ s. 1. (pop.) pleviță. (~ pentru îmbinarea unor elemente de lemn.) 2. (TEHN.) cercel, (reg.) ghermec. (~ la căruță.)

SCOÁBĂ s. v. cioplitor, cuțitoaie, ghin, gripcă, măceașă, răzuș, teslă, zgârci.

SCOABĂ s. 1. (pop.) pleviță. (~ pentru îmbinarea unor elemente de lemn.) 2. (TEHN.) cercel, (reg.) ghermec. (~ la căruță.)

scoabă s. v. CIOPLITOR. CUȚITOAIE. GHIN. GRIPCĂ. MĂCEAȘĂ. RĂZUȘ. TESLĂ. ZGÎRCI.

scoábă (-be), s. f. – 1. Nișă, firidă. – 2. Adîncitură, zănoagă. – 3. Daltă, cosor. – 4. Gură de broască la ușă, belciug, parte de broască în care intră zăvorul. – 5. Cîrlig, crampon. – 6. (Arg.) Brici de bărbierit. Sl. skoba (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 332; Conev 63), cf. bg. skob, sb., slov., rus. skoba, mag. szkaba. – Der. scobi, vb. (a găuri, a săpa; a goli, a curăța; a decolta; a grava, a sculpta; refl., a-și curăța nările, dinții, urechile; refl., a se scărpina în cap); scobitoare, s. f. (bețișor de scobit în dinți; Arg., baston; bețișor de curățat pipa); scobitură, s. f. (gaură); scobîrli (var. Banat scorbeli), vb. (a scurma, a scormoni); scob, s. n. (canal prin care trece măcinișul), probabil prin confuzie cu scos. Cf. scofală.

scoábă, scoabe, s.f. – Cârlig, crampon; unealtă de fier de circa 25 cm, cu capetele ascuțite în vinclu; sunt folosite la fixarea butucilor în timpul fasonării lemnului. – Din bg., srb. skoba (DER, DEX, MDA), sl. skoba (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER).

scoábă, -e, s.f. – Cârlig, crampon; unealtă de fier de circa 25 cm, cu capetele ascuțite în vinclu; sunt folosite la fixarea butucilor în timpul fasonării lemnului. – Din sl. skoba (Miklosich cf. DER).

scoabă, scoabe s. f. 1. (peior.) om firav. 2. femeie slabă și rea. 3. (intl.) cuțit, briceag. 4. (înv., peior.) brici cu lama tocită. 5. fier înroșit. 6. picior foarte subțire.

slab ca o scoabă / ca un ogar / ca un țâr expr. (d. oameni și animale) uscățiv, sfrijit.