schilă¹ sf [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 72 / Pl: ~le / E: ngr σκύλα] (Reg; dep) Javră.

schilă^2[1] sf vz schelă

schílă V. șcheie.

șchéle vechĭ schele, f. (turc. iskele, port, debarcader, șchele de zidit casa; ngr. skala, skéle, d. it. scala, scară; alb. škală, škele, bg. skelĕa, sîrb. skela, skele, nsl. škele. V. scară, scală, escală). Rar azĭ. Port. Ob. Debarcader. Podină de lemne pe care lucrează zidariĭ saŭ zugraviĭ. – Și schelă (f., pl. e), podeală p. zidarĭ, tribună (Munt. vest), și schilă, debarcader (Munt. vest. P. P.). V. alaș.

SCHÍLĂ s. v. cotarlă, javră, jigodie, potaie.

schilă s. v. COTARLĂ. JAVRĂ. JIGODIE. POTAIE.

schílă (-le), s. f. – Cîine, cățel. Ngr. σϰύλα „cățea” (Bogrea, Dacor., I, 267; Graur, BL, IV, 114). Cuvînt rar, neînregistrat în dicționare. Legătura cu (s)chelălăi „a lătra”, propusă de autorii citați, este improbabilă.