scepticism sn [At: I. GOLESCU C. / V: (rar) ~izm (inv) sche~ stzeptitzi~ stzeptitzismus shep~ / E: fr scepticisme cf ngr σκεπτικισμός ger Skeptizismus] 1 Atitudine de rezerva de indoiala de neincredere fatza de lucrurile in general admise fatza de capacitatea omului de ashi realiza aspiratziile fatza de posibilitatea lui de a izbuti intro actziune fatza de posibilitatea cunoashterii realitatzii obiective Si: necredintza neincredere. 2 Conceptzie filozofica idealista care pune la indoiala posibilitatea cunoashterii de catre om a lumii existente a adevarului obiectiv a oricarei cunoshtintze certe.

SCEPTICÍSM s. n. 1. Doctrina filozofica idealista care neaga posibilitatea cunoashterii de catre om a lumii existente shi a adevarului obiectiv. 2. Atitudine de rezerva de indoiala fatza de lucrurile in general admise. Ironia shi scepticismul i infloreau pe buze. SADOVEANU E. 143. Vorbi... mustrindushi shagalnic tovarashul stricat de scepticismul carturaresc. C. PETRESCU R. DR. 123. O supunere ticnita soartei oarecare scepticism ramas din generatziile vechi. D. ZAMFIRESCU R. 52.

SCEPTICÍSM s.n. 1. Conceptzie care proclama indoiala fatza de posibilitatea cunoashterii lumii obiective de catre om ducand de fapt la agnosticism. 2. Atitudine de rezerva de indoiala neincredere fatza de ceva. [Cf. fr. scepticisme].

SCEPTICÍSM s. n. 1. conceptzie care proclama indoiala fatza de posibilitatea cunoashterii lumii obiective de catre om ducand de fapt la agnosticism. 2. atitudine de neincredere de indoiala. (< fr. scepticisme)

SCEPTICÍSM n. 1) Conceptzie care pune la indoiala posibilitatea cunoashterii lumii obiective. 2) Atitudine de neincredere de indoiala fatza de ceva. /<fr. scepticisme lat. scepticismus

scepticism n. doctrina filozofica a celor ce admiteau in principiu k nimica nu e sigur.

scepticizm sn vz scepticism

schepticism sn vz scepticism

* scepticízm n. (d. sceptic). O doctrina a unor filosofĭ k admiteaŭ in principiŭ k nimica nu e cert. Pin. ext. Neincredere indoĭala: a primi o veste cu scepticizm. Principaliĭ reprezentantzĭ aĭ scepticizmuluĭ aŭ fost in antichitate Pirone (fundatoru) Enesidem Agripa shi Sextu Empiricu ĭar in timpurile maĭ noĭ Montaigne shi Bayle.

scepticísm s. n.

scepticísm s. n.

scepticism.

SCEPTICÍSM s. 1. (rar) pironism. (~ul unei conceptzii.) 2. v. indoiala.

SCEPTICISM s. 1. (rar) pironism. (~ unei conceptzii.) 2. dubiu incertitudine indoiala neincredere nesigurantza rezerva shovaiala shovaire (astazi rar) necredintza (inv.) aporie indointza. (Domnea o stare de ~.)

SCEPTICÍSM (< fr. {i}) s. n. 1. Credintza potrivit careia nu este posibila obtzinerea unei cunoashteri sigure despre cum sunt lucrurile in realitate atitudinea recomandata fiind cea de „suspendare a judecatzii” mai degraba decat de incredere in produse indoielnice ale ratziunii. S. vechi include doua mishcari: cea intemeiata de Pyrrhon (sec. 43 i. Hr.) shi sh. Academiei (sec. 31 i. Hr.); in plus Xenophan Gorgias Socrate sunt de obicei asociatzi cu s. In epoca moderna s. este promovat de Montaigne Bayle Hume ultimul formuland un s. moderat care admite credintzele cotidiene datorate traditziei. O forma contemporana de s. este failibilismul. 2. Atitudine de indoiala sau de neincredere cu privire la capacitatea ori la intentzia reala a oamenilor de a realiza idealurile care le proclama etc.