sanie sf [At: URECHE, L. 200 / V: (reg) saină (Pl: săini, saine), sane (Pl: săni) / Pl: sănii, (înv) ~ii, (reg) săni / E: ns cf vsl *сани, bg сани] 1 Vehicul prevăzut cu două tălpi de lemn sau de metal în loc de roți, cu tracțiune animală, umană sau autopropulsat, folosit la transportul pe zăpadă sau pe gheață. 2 (Reg; îe) A lua cuiva roatele de la ~ A nu avea ce să iei de la cineva (atât e de sărac). 3 Conținutul unei sănii (1). 4 Sanie (1) de dimensiuni reduse, folosită, mai ales de copii, la alunecarea pe zăpadă sau pe gheață Si: săniuță. 5 (Teh; pan) Dispozitiv pentru transportul greutăților mari la manevrele de forță. 6 Organ de mașină-unealtă sau piesă componentă a unor subansambluri de mașini-unelte sau a unor aparate de măsură, care poate aluneca pe ghidaje, asigurând deplasarea fie a sculei prelucrătoare sau a mecanismului de măsurare, fie a piesei care se prelucrează sau se măsoară. 7 (Șîs ~ de lansare) Ansamblu de grinzi montate sub o navă, care ajută la alunecarea acesteia pe calea de lansare în timpul operației de lansare. 8 Ansamblu de plute unite provizoriu, folosit la transportarea buștenilor. 9 (Reg) Sanceu (4). 10 (Reg; art) Numele unei constelații nedefinite mai îndeaproape. 11 (Reg) Greșeală la urzit.

SÁNIE, sănii, s. f. 1. Vehicul, în general cu tracțiune animală, avînd în loc de roți două tălpi de lemn sau de fier, cu ajutorul cărora alunecă iarna pe zăpadă sau pe gheață. În seara de lăsata-secului, am fost poftiți la masă de un proprietar vecin. Ne-a trimis sania, căci, deși vremea se dezmorțise, zăpada era tot întreagă. GALACTION, O. I 101. Dar plug, grapă, teleagă, sanie... nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. CREANGĂ, P. 38. Dar ce văd? ce se strecoară Colo-n zare cînd și cînd? E o sanie ușoară, Prin lumină lunecînd. ALECSANDRI. O. 222. 2. (Tehn.) Suport la anumite mașini-unelte, care poate aluneca în lungul unor ghidaje, asigurînd una dintre mișcările secundare de lucru ale mașinii. ◊ Sanie portunealtă = suport pe care se fixează unealta de tăiere a unei mașini-unelte. – Gen.-dat. și: saniei (CAMIL PETRESCU, O. I 9).

SÁNIE sănii f. 1) Vehicul prevăzut cu două tălpi de lemn sau de fier, ce alunecă ușor pe zăpadă sau pe gheață. A se da cu ~a. 2) Organ de mașină-unealtă care, alunecând pe ghidaje, asigură deplasarea unor piese în direcția necesară. [G.-D. saniei; Sil. -ni-e] /<bulg. sani

sanie f. trăsură fără roate ce se târăște pe zăpadă sau pe ghiață. [Bulg. SANIIE].

sánie f. (bg. sanĭa, rut. sániĭ, sîrb. dial. ceh. sanje, sîrb. nsl. rus. sani, pol. sanie; ung. szan; ngr. sania). Un fel de trăsură care are niște tălpĭ în loc de roate și care alunecă pe zăpadă saŭ pe gheață fiind trasă de caĭ, boĭ, renĭ saŭ de cînĭ și de oamenĭ cînd e maĭ mică.

saină sf vz sanie

sane sf vz sanie

sánie-amfíbie s. f. ◊ „A fost realizată o sanie-amfibie, înzestrată cu un motor de 350 CP. Vehiculul poate [...] circula pe orice teren – pe zăpadă, în mlaștini sau în alte zone greu accesibile.” Sc. 28 III 78 p. 6. ◊ „La biroul de proiectări «Tupolev» din Moscova a fost realizată o sanie-amfibie, înzestrată cu motor de 350 C.P.” R.l. 12 IV 78 p. 6 //din sanie + amfibie, probabil după model rus.//

sánie (-ni-e) s. f., art. sánia (-ni-a), g.-d. art. sániei; pl. sắnii, art. sắniile (-ni-i-)

sánie s. f. (sil. -ni-e), art. sánia (sil. -ni-a), g.-d. art. sániei; pl. sănii, art. săniile (sil. -ni-i-)

sanie, pl. sănii

sanie, sănii.

sánie (sắnii), s. f. – Vehicul de zăpadă. Sl. (bg., sb., slov., rus.) sani (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 325; Conev 70), pol. sanie, cf. ngr. σάνια (Meyer, Neugr. St., II, 56), alb. saje, mag. szán. – Der. săniuș (var. săniiș), s. n. (loc alunecos, de sanie; sport cu sania); săniat, s. n. (Trans., sportul cu sania).

sanie cu zurgălăi expr. (deț.) lanțuri cu bile, cu care este legat deținutul.