SANATÓRIU, sanatorii, s. n. Instituție medicală pentru tratamentul bolilor cronice, afecțiuni ale aparatului respirator, afecțiuni neuropsihice, tuberculoză; (în trecut) spital particular; casă de sănătate. – Din fr. sanatorium.

sanatoriu sn [At: BARCIANU / V: (pop) sanator (Pl: sanatoare), (reg) sen~ / Pl: ~ii / E: fr sanatorium, ger Sanatorium] 1 Instituție medicală special dotată pentru tratarea unor boli cronice (tuberculoză, nevroză etc.) sau pentru convalescență, repaus și recuperare a capacității de muncă Si: casă de sănătate. 2 (Iuz) Spital particular în care îngrijirea bolnavilor se face contra plată.

SANATÓRIU, sanatorii, s. n. Instituție spitalicească (climaterică sau balneară) pentru îngrijirea bolnavilor cronici (de tuberculoză); (în trecut) spital particular; casă de sănătate. – Din fr. sanatorium.

SANATÓRIU, sanatorii, s. n. Instituție spitalicească (climatică sau balneară) pentru îngrijirea bolnavilor de tuberculoză sau de boli mintale, a convalescenților etc. care au nevoie în special de cură igieno-dietetică și de supraveghere medicală; (în trecut) spital particular. Așezat în marginea Vienei, în mijlocul unui mare parc cu flori și arbori, sanatoriul era o vilă elegantă și austeră. CĂLINESCU, E. 386. Se ducea la un sanatoriu, unde se afla în convalescență un bătrîn pentru care purta mare evlavie. C. PETRESCU, Î. II 222. Aveam impresia că tata... se-ntoarce din război și nicidecum dintr-un sanatoriu de nebuni. SAHIA, N. 59.

SANATÓRIU s.n. Instituție medicală (așezată într-un loc prielnic la munte, la mare etc.); spital adaptat mai ales pentru cura igieno-dietetică a tuberculozei; (în trecut) spital particular. [Pron. -riu. / < fr. sanatorium, cf. lat. sanatorius – care vindecă].

SANATÓRIU s. n. instituție medicală (la munte, la mare); spital pentru cura igieno-dietetică a tuberculozei. (< fr. sanatorium)

SANATÓRIU ~i n. Instituție medicală pentru tratamentul unor boli cronice sau pentru odihnă și întremare. [Sil. -na-to-riu] /<fr. sanatorium, germ. Sanatorium

sanatoriu n. casă de bolnavi și de convalescenți.

* sanatóriŭ n. (d. lat. sonare, sanatum, a însănătoși, cu suf. -orium, rom. -oriŭ). Spital, stabiliment igienic pentru boale care cer aer curat și liniște.

sanator sn vz sanatoriu

senatoriu sn vz sanatoriu

sanatóriu [riu pron. rĭu] s. n., art. sanatóriul; pl. sanatórii, art. sanatóriile (-ri-i-)

sanatóriu s. n. [-riu pron. -riu], art. sanatóriul; pl. sanatórii, art. sanatóriile (sil. ri-i-)

sanatoriu

sanatoriu, -rii.

SANATÓRIU s. (MED.) casă de sănătate.

SANATORIU s. (MED.) casă de sănătate.

SANATÓRIU (< fr.; {s} lat. sanatorius „care vindecă”) s. n. Instituție medicală pentru tratamentul unor boli cronice (în special tuberculoză, afecțiuni ale aparatului respirator, afecțiuni neuropsihice), situate de obicei în locuri unde bolnavii pot beneficia de factori naturali de cură (condiții climatice favorabile, aerosoli, ape minerale, nămoluri curative) în asociație cu fizioterapie, alimentație dietetică și regim special de tratament și odihnă. Există și s. pentru repaus și recuperare a capacității de muncă sub supraveghere medicală. Printre cele mai cunoscute din România se numără s. de la Moroieni, Predeal, Techirghiol, Eforie, Mangalia. Sin. casă de sănătate.