salut¹ sn [At: I. GOLESCU. C. / V: (reg) ~lot / Pl: ~uri / E: fr salut] Cuvânt, frază, formulă, gest, mișcare etc. prin care cineva salută pe altcineva (direct sau mediat) Si: (înv) sărutare (1), sărutătură (1), (tcî) selam (1).

salut² sn [At: BARIȚIU, P. A. II, 80 / V: (înv) ~ă sf, ~e sf / Pl: ~uri / E: lat salus, -tis] (Înv) 1 Salvare (1). 2 (Pex) Fericire (1). 3 Bunăstare.

SALÚT, saluturi, s. n. Cuvînt sau gest cu care se salută. «Noroc bun» e salutul minerilor, pe care îl spun oricui și în orice împrejurare. BOGZA, Ț. 51. Făcu cu dreapta salut, la piept, la gură și la frunte. SADOVEANU, O. VII 17. [Căpitanul] se îndoi într-un salut ceremonios. BART, E. 152. ♦ Cuvîntare prin care se salută o adunare, un oaspete oficial etc. După ce s-a cîntat imnul Uniunii Sovietice... au început saluturile și cuvîntările. STANCU, U.R.S.S. 78. ◊ Adresă de salut v. adresă.

SALÚT s.n. Cuvânt, frază, gest cu care se salută. ♦ Cuvântare cu care se salută o adunare, se întâmpină un oaspete etc. [Pl. -turi. / < fr. salut, cf. lat. salus].

SALÚT s. n. cuvânt, frază, gest cu care se salută. ◊ cuvântare cu care se salută o adunare, se întâmpină un oaspete. (< fr. salut, lat. salus, it. saluto)

SALÚT ~uri n. 1) Formulă sau gest de politețe cu care se salută. 2) Alocuțiune cu care se salută o adunare, un oaspete oficial. /<fr. salut

salut n. salutare: salut milităresc.

1) *salút n., pl. urĭ (fr. salut, vfr. salu [d. lat. salus, salútis, mîntuire, salvare], scris astăzĭ salut pin reacțiune etimologică; it. salúto). Semnu saŭ gestu pin care saluțĭ pe cineva: a da, a primi, a înapoĭa un salut. – Cu înț. de „mîntuire, salvare” e fals. Deci: armata mîntuiriĭ, nu armata salutuluĭ (vorbind de celebra asociațiune protestantă fundată de William Booth ca să-ĭ facă pe oamenĭ maĭ temătorĭ de Dumnezeŭ).

salot sn vz salut¹

salută sf vz salut²

salute sf vz salut²

salút s. n., pl. salúturi

salút s. n., pl. salúturi

salut.

SALÚT s. salutare, (rar) salutat, (înv.) salutație, sărutare, sărutat, sărutătură, (turcism înv.) selam. (~ de rămas bun.)

SALÚT s. v. belșug, bogăție, bunăstare, prosperitate, salvare, scăpare.

SALUT s. salutare, (rar) salutat, (înv.) salutație, sărutare, sărutat, sărutătură, (turcism înv.) selam. (~ de rămas bun.)

salut s. v. BELȘUG. BOGĂȚIE. BUNĂSTARE. PROSPERITATE. SALVARE. SCĂPARE.

SALUT. Subst. Salut, salutare, închinare, închinăciune (înv.), plecăciune, temenea, ploconeală, ploconire, mătanie, salamalec, reverență. Formulă de salut. Ceremonie. Ceremonial, etichetă (fig.), protocol. Vb. A saluta, a da binețe, a da (a dori, a pofti) cuiva bună ziua, a da noroc; a se închina, a se ploconi, a se pleca, a se mătăni (reg.), a se temeni (rar). A se saluta, a-și da binețe, a-și da bună ziua. A întinde mîna, a da mîna cu cineva, a strînge cuiva mîna. A săruta mîna. A-și ridica pălăria, a-și lua (a-și scoate) căciula. A-și lua rămas bun, a-și lua la revedere, a-și lua ziua bună. A da cuiva bună seara, a-și lua de la cineva bună seara (seara bună). V. comportare, formule de salut, politețe.