salcă¹ sf [At: ALR II/I H 93/325 / Pl: ~lce / E: mg szalka] (Reg) Așchie (1).

salcă² sf vz salcie¹ corectată

SÁLCĂ, sălci, s. f. Varietate de salcie cu ramurile flexibile (Salix alba); (Transilv.) salcie. Și mai e frunză pe salcă. BIBICESCU, P. P. 138. Frunză verde, salcă albă. HODOȘ, P. P. 112. Lelea naltă, Ca ș-o salcă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 435.

salcă f. Tr. V. salcie.

salcie f. arbust cu flori galbene-verzui, crește în locuri umede (Salix); salcie pletoasă, ale cării ramuri, lungi și mlădioase, atârnă până la pământ, se cultivă prin parcuri și cimitire (Salyx babylonica). [Și salce = lat. SALICEM; forma Tr. salcă e abstrasă din pl. sălci (cf. falcă)].

1) sálcie f., pl. sălciĭ și salce (Trans.), pl. sălcĭ (lat. salix, sálicis, d. vgr. selike, un fel de teĭ, d. selisso, răsucesc, pin aluzie la flexibilitate, ca și mlajă, mlădiță, mlădios; it. salcio, pv. sautz, sauze, vfr. sauz, nfr. saux, sp. salce, sauce, sauz și sarga). Un copac cu ramurĭ lungĭ, supțirĭ și flexibile, cu frunzele lanceolate verzĭ pe față și albicĭoase pe dos și care crește pin locurĭ umede și pe malurile apelor (salix). Ajunge pînă la o înălțime de 20 de metrĭ și are o mulțime de varietățĭ. (V. ĭovă, iozie, mlajă; răchită). Din ramurile eĭ se fac coșurĭ (panere) și alte împletiturĭ. Salcie pletoasă (fals plîngătoare, după fr. pleureur), salcie cu ramurile foarte lungĭ și lăsate în jos, plantată de ordinar pe la morminte din cauza aspectuluĭ eĭ trist (salix babylonica). Prov. Nicĭ salcia pom, nicĭ mojicu om saŭ nicĭ din salce lemn de bute, nicĭ din mojic om de frunte, din mojic nu poțĭ face om de omenie. – În Mold. Olt. și salcă (ca falcă, nucă).

sálcă (varietate de salcie) s. f., g.-d. art. sắlcii; pl. sălci

sálcă (varietate de salcie) s. f., g.-d. art. sălcii; pl. sălci

SÁLCĂ s. v. așchie, lozie, mlajă, răchită, surcea, surcică, țandără.

salcă s. v. AȘCHIE. LOZIE. MLAJĂ. RĂCHITĂ. SURCEA. SURCICĂ. ȚANDĂRĂ.

sálcă, sălci, s.f. – (bot.) Salcie (Salix alba L); răchită albă (Borza, 1968): „Cântă cucu-n vârf de salcă” (Bârlea, 1924: 44). – Din salcie (< lat. salix, -icis) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

sálcă, sălci, s.f. – (bot.) Salcie (Salix alba L); răchită albă (Borza 1968): „Cântă cucu-n vârf de salcă” (Bârlea 1924: 44). – Din salcie (< lat. salix, -icis).