SÂNGEÁPĂ, sângepe, s. f. (Reg.) Cinzeacă. [Var.: sângeáp s. n., sângeácă s. f.] – Din cinzeacă (modificat după sânge + apă).

sângeapă sf [At: ALECSANDRI, T. 1, 555 / V: ~eap, ~eac, ~acă sf, san~, sin~ / Pl: ~epe / E: ns cf cinzeacă] 1 (Mol și Buc) Cinzeacă (1). 2 Conținutul unei sângepe (1). 3 (Ban) Unitate de măsură pentru suprafețe, egală cu aproximativ 1/8 de iugăr.

SÂNGEÁPĂ, sângepe, s. f. (Reg.) Cinzeacă. [Var.: sângeáp s. n., sângeácă s. f.] – Din cinzeacă (modificat după sânge + apă).

SÂNGEÁPĂ ~épe f. rar (în trecut) Unitate de măsură a capacității (egală aproximativ cu 0,16 l). /Orig. nec.

sângeapă f. Mold. măsură de cincizeci de dramuri: m’așteaptă o sângeapă de pelin AL. [Și sângeac: alterare populară din cinzeacă].

sangeap s vz sângeapă

sângeac² s vz sângeapă

sângeacă sf vz sângeapă

sângeap² s vz sângeapă

singeap¹ sm vz sângeap

singeap² s vz sângeapă

SINGEÁP s. n. v. sîngeapă.

SÎNGEÁCĂ s. f. v. sîngeapă.

SÎNGEÁPĂ, sîngepe, s. f. (Mold.) Cinzeacă. Ne-am dus și-am băut cîte-o sîngeapă de rachiu și, cînd ne-am întors la ogor, am găsit pe Ghiță Iuga cu carăle încărcate. SADOVEANU, P. M. 265. Moș Niron m-așteaptă c-o sîngeapă de pelin... și ce pelin!... ALECSANDRI, T. 1006. – Variante: singeáp (EMINESCU, L. P. 147) s. n., sîngeácă (DUNĂREANU, N. 103, HOGAȘ, M. N. 142) s. f.

singeáp n. V. sîngeap.

1) sîngeáp, sîngeácă și sîngeápă, V. cinzeacă.

2) sîngeáp și (maĭ vechĭ) singeáp m., pl. epĭ (turc. [d. pers.] sincab, syncab, sincef, veveriță cenușie; ngr. sendzápi, sîrb. sinğef). Veveriță cenușie (sciúrus cinéreus). S. n., pl. urĭ. Blană de veveriță cenușie (fr. petit-gris). Adj. (sîngeap, -eapă, pl. epĭ, epe). Cenușiŭ ca sîngeapu: pisicĭ singepe. V. vînăt, sur.

sângeápă (reg.) s. f., g.-d. art. sângépei; pl. sângépe

sângeápă s. f., g.-d. art. sângépei; pl. sângépe

SÂNGEÁPĂ s. v. cinzeacă.

sîngeapă s. v. CINZEACĂ.

sîngeápă (-gépe), s. f. – (Mold.) Cinzeacă, vas de formă specială din care se bea rachiu. – Var. sîngeap. Origine îndoielnică. Se consideră în general ca der. de la cinzeacă, datorită unei deformări greu de admis și pe care Candrea o explică drept etimologie populară sau mai curînd o asociere glumeață a lui sînge și apă. Această explicație e mai puțin acceptabilă, deoarece o apropiere nu se poate face decît între sînge și „vin”, ultimul nefiind consumat niciodată în vasul numit sîngeapă. Sl. są sądŭ „vas” (Cihac, II, 3250 nu este probabil, cf. Byhan 332. Pare cuvînt oriental.