RĂZÉȘ, răzeși, s. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran liber, stăpân în devălmășie al pământului moștenit de la un străbun comun; moșnean; p. gener. țăran liber, posesor de pământ. ♦ Copărtaș de moșie. – Din magh. részes.

răzeș sm [At: (a. 1642) GCR, I, 93/10 / V: (reg) răseaș, ~zaș, ~zăș, rezaș, rezăș, rez~ / Pl: ~i / E: mg részes] 1 (În Evul Mediu, în Moldova) Țăran liber, organizat în obști, care stăpânea în comun pământul satului de care aparținea, dar lucra independent lotul agricol repartizat. 2 Copărtaș de moșie Si: (Mun) moșnean. 3 Țăran înstărit. 4 (Reg) Băștinaș (1). 5 (Înv) Vecin.

RĂZÉȘ, răzeși, s. m. (În evul mediu, în Moldova) Țăran liber, organizat în obști, care stăpânea în comun pământul satului de care aparținea, dar lucra independent (împreună cu familia) lotul agricol repartizat; moșnean; p. gener. țăran liber, posesor de pământ. – Din magh. részes.

RĂZÉȘ, răzeși, s. m. (În orînduirea feudală, în Moldova) Țăran liber, posesor al unei proprietăți de pămînt (moștenită din tată în fiu); (în Țara Romînească) moșnean; p. ext. (în vechime) membru al unei obști sătești în devălmășie. Satului îi zicea Văleni, răzeși cu documente vechi. SADOVEANU, P. M. 109. Copil de răzeș, își făcuse toată copilăria în sat, cu copiii de țărani. BUJOR, S. 167. Poposii la casa unui răzeș bătrîn. NEGRUZZI, S. I 296. – Variante: răzáș (HOGAȘ, DR. II 154), (Mold.) răzắș, rezáș (HASDEU, R. V. 46) s. m.

RĂZÉȘ ~i m. (în Moldova medievală) Țăran liber care stăpînea în devălmășie o bucată de pământ din moșia satului, transmis prin moștenire; moșnean. /<ung. részes

răzeș m. Mold. țăran proprietar de pământ. [Ung. RÉSZES, părtaș].

răzéș, V. răzăș.

răzaș sm vz răzeș

răzăș sm vz răzeș

rezaș sm vz răzeș

rezăș sm vz răzeș

RĂZÁȘ s. m. v. răzeș.

RĂZẮȘ s. m. v. răzeș.

REZÁȘ s. m. v. răzeș.

răzắș și (maĭ vechĭ) răzéș și răzáș m. (ung. részes, părtaș, d. rész, parte, supt infl. luĭ chezăș. Tot așa răzălăŭ d. reszelö). Mold. Moșnean, țăran liber proprietar de moșioară în devălmășie, ĭar pe urmă independent. – Vechĭ și adj.: moșiĭ răzașe. Fem. -șíță, pl. e. V. boĭer, megiaș, moșnean, clăcaș, șerb.

răzéș s. m., pl. răzéși

răzéș s. m., pl. răzéși

răzeș

răzeș.

RĂZÉȘ s. v. moșnean.

RĂZÉȘ s. v. vecin.

RĂZEȘ s. moșnean, (înv. și reg.) moșinaș, moștean, (înv.) moșan.

răzeș s. v. VECIN.

răzéș (răzéși), s. m. – Înv., în Mold., țăran proprietar, boiernaș care aparținea unei colectivități de oameni liberi care nu plăteau impozite și datorau numai sprijin militar. În 1850 erau cam 50.000. – Var. rezeș, rezaș, răzaș și der. Mag. részes „copropietar”, de la rész „parte” (Cihac, II, 523; Rosetti, BL, IX, 72-9; Rosetti, Mélanges, 381-8). Alte explicații sînt mai puțin convingătoare: din sl. reža „parte” (Densusianu, GS, IV, 409), care este același cuvînt mag.; din tc. erzeș „copărtaș la un teren” (Philippide, II, 378); din lat. radius „hotar” (Giuglea, Dacor., I, 496); din pol. rycerz < germ. Ritter „călăreț” (Nandriș, RF, I, 325-9). Der. răzeșie, s. f. (proprietate); răzășesc, adj. (de răzeș); răzeșime, s. f. (mulțime de răzeși); răzeșiță, s. f. (nevastă de răzeș).