răpire¹ sf [At: PRAV. 189 / V: (înv) hr~ / Pl: ~ri / E: răpi²] 1 Luare cu forța a unei ființe din locul unde se află și ducerea ei în altă parte Si: (înv) răpit¹ (1), răpitură (1). 2 Luare cu forța a unui bun material Si: jefuire, prădare, (înv) răpiciune¹ (1), răpit¹ (2), răpitură (2), răpștire (3), (îvr) răpștit¹. 3 (Fig; ccr) Obiect luat cu forța. 4 (Fig) Încântare. 5 (Înv) Pornire nestăpânită Si: (înv) răpit¹ (3).

răpire² sf [At: DA / V: h~ / Pl: ~ri / E: răpi³] 1 Respirație grea. 2 Grabă, precipitare de a face ceva.

RĂPÍRE, răpiri, s. f. Acțiunea de a răpi și rezultatul ei. 1. Faptul de a lua cu forța o ființă de la locul ei și de a o duce cu sine. Împăratul și împărăteasa se întristară foarte mult de răpirea fetelor. POPESCU, B. I 75. 2. Luare cu sila a unui bun material; (concretizat) obiect luat cu sila (v. pradă). Eu știu mai de demult că oamenii, în lume, Asupra celor mici dreptate nu-și găsesc: Cînd ei cu cei mai mari răpirile-mpărțesc. DONICI, F. 49. 3. Fig. Fermecare, încîntare, extaz. Idol, tu! răpire minții! Cu ochi mari și părul des. EMINESCU, O. I 80. Toată adunarea vede cu răpire O fetiță dulce ca o fericire. BOLINTINEANU, O. 44. Ascultînd cu o dulce răpire cum vrăbiile limbute ciripesc. ODOBESCU, S. III 77. – Variantă: hrăpíre (SADOVEANU, O. VII 35, BOLINTINEANU, O. 445) s. f.

răpire f. 1. ridicare cu violență; 2. transport, extaz: toată adunarea vede cu răpire BOL.

răpíre f. Acțiunea de a răpi. Fig. Transport, extaz.

hrăpire sf vz răpire

HRĂPÍRE s. f. V. răpire.

răpíre s. f., g.-d. art. răpírii; pl. răpíri

răpíre s. f., g.-d. art. răpírii; pl. răpíri

RĂPÍRE s. 1. (JUR.) (livr.) rapt. (~ unui copil.) 2. v. încântare.

RĂPIRE s. 1. (JUR.) (livr.) rapt. (~ unui copil.) 2. captivare, cucerire, delectare, desfătare, fascinare, fascinație, fermecare, încîntare, seducere, seducție, subjugare, vrăjire. (~ spectatorilor.)