răcovină sf [At: CIHAC, II, 302 / V: racoimă, racoi~, rac-, racui~, răcăi~, răciuină, răciună, răcohi~, răcoi~, răcui~, răncuină, recoi~, recori-, rec~, rocori~, rocoti~, roc~, rogoi~ / Pl: ~ne / E: nct] 1 Mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu flori albe, cu petalele mai scurte decât sepalele și cu fructul o capsulă lunguiață, folosită în medicina populară Si: (reg) aurică, coadă (110) ~-de-găină, cuișoriță (6), ghețișoară, iarba-găinii, rocotel (2), rocoviță, roghină, scânteiuță, steluță-albă (Stellaria media). 2 Rocoțea (1) (Stellaria graminea). 3 (Reg; șîc rocoină-roșie) Scânteiuță (Anagallis caerulea). 4 (Bot; reg) Mierluță (Alsine nerva). 5 (Mun; Olt) Plantă erbacee din familia mbiaceelor, cu frunze moi și flori albe, folosită în medicina populară Si: floarea-Sfântului-Ion, sânziana (Galium rotundifolium). 6 (Reg) Busuioc-de-câmp (Galinsoga quadriradiata). 7 (Reg; șîc rocoină-grasă) Busuioc-sălbatic (Galinsoga parviflora).

RĂCOVÍNĂ ~e f. Mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare și păroasă, cu frunze alungite, cu flori mici albe și cu fructul o capsulă. [G.-D. răcovinei] /Orig. nec.

răcovínă și rocovínă f., pl. e (sîrb. rus. rákovina, găoace, scoĭcă, d. rak, rac). Numele unor plante numite și: 1. merluță (álsine verna, álsine caespitosa saŭ arenaria verna), care crește pin pășunĭ petroase; 2. rocoțel (stellaria media saŭ álsine media), pe ale căreĭ semințe le caută păsările și maĭ ales găinile; 3. ochișor, scînteĭuță (anagallis arvensis). – Și -oínă.

racovină sf vz răcovină

racuină sf vz răcovină

răciuină sf vz răcovină

răcoină² sf vz răcovină

răcuină² sf vz răcovină

rocoină sf vz răcovină

ROCOÍNĂ s. f. v. răcovină.

rocoínă, V. răcovină.

răcovínă s. f., g.-d. art. răcovínei; pl. răcovíne

răcovínă s. f., g.-d. art. răcovínei; pl. răcovíne

RĂCOVÍNĂ s. (BOT.; Stellaria media) (reg.) aurică, cuișoriță, ghețișoară, rocoțel, scânteiuță, coadă-de-găină, iarba-găinii, iarbă-de-păsări, steluța-fetei, steluță-albă.

RĂCOVÍNĂ s. v. mierluță, rocoțea, scânteioară, scânteiuță.

RĂCOVINĂ s. (BOT.; Stellaria media) (reg.) aurică, cuișoriță, ghețișoară, rocoțel, scînteiuță, coadă-de-găină, iarba-găinii, iarbă-de-păsări, steluța-fetei, steluță-albă.

răcovină s. v. MIERLUȚĂ. ROCOȚEA. SCÎNTEIOARĂ. SCÎNTEIUȚĂ.

RĂCUÍNĂ s. (BOT.; Galium rotundifolium) sânziană, (reg.) floarea-sfântului-Ion.

RĂCUINĂ s. (BOT.; Galium rotundifolium) sînziană, (reg.) floarea-sfîntului-Ion.

răcóină¹ s.f. (reg.) pânză din care se fac saltele.

răcuínă, răcuine, s.f. – (reg.; bot.) Plantă erbacee târâtoare, cu flori albe (Anagallis arvensis L.); scânteuță: „Paștem numai răcuină / Și bem apă din fântână” (Bilțiu, 1990: 22). Se utiliza în medicina populară veterinară (Borza, 1967, 18). – Var. a lui racovină (DEX, MDA); din sl. rakovina (DER).

răcuínă, -e, s.f. – (bot.) Plantă erbacee târâtoare, cu flori albe (Anagallis arvensis L.) Scânteuță: „Paștem numai răcuină / Și bem apă din fântână” (Bilțiu 1990: 22). Se utiliza în medicina populară veterinară (Borza, 1967, 18). – Din sl. rakovina (DER).

RĂCUÍNĂ s. f. Mică plantă erbacee din familia rubiaceelor, cu tulpină fragilă, frunze verticilate și flori albe sau albe-verzui, dispuse în panicule (Galium rotundifolium). Crește în păduri.