râșniță sf [At: TETRAEV. (1574), 230 / V: (îrg ) răș~, (reg) râjn~, răjn~ / Pl: ~țe, (reg) ~ți / E: bg ръшница] 1 Moară primitivă, mișcată cu ajutorul animalelor de tracțiune. 2 (Prc) Piatră de moară. 3 Mașină rudimentară de măcinat porumb, sare etc., compusă din două pietre, dintre care cea de deasupra se învârtește cu ajutorul unui mâner Si: (Trs) melesteu. 4 Mașină mică de uz casnic, cu mecanism simplu, cu care se macină boabele de cafea, de piper etc. Si: (rar) morișcă. 5 (Fam) Gură (44). 6 (Pan; reg) Stomac. 7 Pipotă. 8 (Urmat de determinări) Măsea. 9 Măsea de minte. 10 (Arg) Ceas de proastă calitate. 11 (Art.) Dans popular cu ritm vioi asemănător cu hora. 12 Melodie pe care se execută râșnița (11).

RÂȘNIȚĂ ~e f. 1) Instalație primitivă de măcinat cereale compusă din două pietre suprapuse dintre care cea de deasupra se învârtește cu ajutorul unui mâner. ◊ A ajunge de la moară la ~ a sărăci; a scăpăta. A-i umbla gura ca o ~ a vorbi repede și mult. 2) Mașină mică de uz casnic pentru măcinarea boabelor de cafea sau de piper. /<bulg. răšnica

râșniță f. morișcă, mai ales de cafea. [Tras din râșnì].

RÎ́ȘNIȚĂ, rîșnițe, s. f. Mașină rudimentară de măcinat sare, porumb etc., compusă din două pietre, dintre care cea de deasupra se învîrtește cu ajutorul unui mîner. O zi întreagă aplecat pe rîșniță, învîrteai, învîrteai, pentru o mămăligă. STANCU, D. 29. Nici rîșnița, care se găsește în toate cetățile romane, nu era cunoscută locuitorilor acestui pisc. BOLLLAC, O. 266. Cine strică-așezămînt, N-aibă țărnă pe mormînt, Nici hodină pe pămînt; Fie-i moara rîșniță Și hodina-n temniță! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 282. ◊ Expr. A ajunge de la moară la rîșniță = a ajunge dintr-o situație bună într-una rea; a scăpăta. Omul nemulțumit fuge de bine și dă peste mărăcine, Sare din lac în puț Și ajunge de la moară la rîșniță. PANN, P. V. III 105. ♦ Moară primitivă mișcată cu ajutorul animalelor de tracțiune. Cînd îi veni [catîrului] bătrînețea, La rîșniță el fu pus. ALEXANDRESCU, M. 292. ♦ Mașină mică de bucătărie cu mecanism simplu, cu care se macină boabele prăjite de cafea, piperul etc.

rî́șniță (est) și rî́jniță (vest) f., pl. e (met. din vsl. *žrŭnica dim. d. žrŭny, moară, saŭ poate direct d. žrŭnŭvĭnica, peatra superioară a moriĭ, de unde s’a făcut *jîrniță, rîjniță, rîșniță; sîrb. žrvanj, rîșniță, rus. žérnov, rut. žórna, pol. žarna, litv. girna, d. got. quairnus, peatră de moară, moară. V. jormă). Aparat portativ de măcinat cafea, piper, nucĭ orĭ altele învîrtind cu mîna o coarbă (manivelă). Moară maĭ mică care se poate învîrti cu mîna. Pl. Petrele moriĭ. – Dim. -icĭoară.

rấșniță s. f., g.-d. art. rấșniței; pl. rấșnițe

râșniță s. f., g.-d. art. râșniței; pl. râșnițe

râșniță, -țe.

RÂȘNIȚĂ s. 1. (rar) morișcă. (~ de cafea, piper etc.) 2. (prin Transilv.) melesteu. (~ de porumb.)

RÂȘNIȚĂ s. v. gură, pipota, rânză, stomac, măcinător.

RÎȘNIȚĂ s. 1. (rar) morișcă. (~ de cafea, piper etc.) 2. (prin Transilv.) melesteu. (~ de porumb.)

rîșniță s. v. GURĂ. PIPOTĂ. RÎNZĂ. STOMAC.

rấșniță, râșnițe, s.f. – Moară mică, acționată cu mâna, formată din două roți de piatră, cea de la bază fixă, iar cea din partea superioară se rotește peste cealaltă și zdrobesc semințele de porumb (Dăncuș, 2010). – Din bg. răšnica (DEX, MDA).

râșniță, râșnițe s. f. ceas sau aparat electric / electronic defect sau de proastă calitate.

a umbla cu râșnița expr. a denunța.