rozetă sf [At: AARON, A. 18 / V: (reg) rozet sn, ~zată, ruz~ sf ruzet sn / Pl: -te / E: fr rosette] 1 Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunzulițe lunguiețe și cu flori galben-aurii, plăcut mirositoare Si: rezedă, (reg) busuioc-domnesc, prescure, rechie¹ (3), zmeurică (Reseda odorata) 2 (Îs) ~ta-vânturilor Roza (5)-vânturilor. 3 (Bot; șîc ~-galbenă, ~-sălbatică) Rechie¹ (2) (Reseda luteola). 4 (Bot) Zorea (Pharbitis piirpurea). 5 Motiv decorativ sau ornament în formă de roză (1) în pictură, sculptură, arhitectură etc. Si: rozace (1). 6 (Înv) Bijuterie în formă de roză (1). 7 Ornament pentru rochii, de obicei din panglică, având forma unei roze (1). 8 (În trecut) Placă rotundă ca un nasture, prinsă în partea de sus din față a cizmei, pe care o purtau ostașii de cavalerie. 9 (Reg) Țintă de alamă prinsă ca decor pe cureaua păstorilor. 10 Insignă pentru butonieră, reprezentând decorații de un anumit grad. 11 Rotiță la pinten. 12 (Arh) Fereastră circulară cu vitralii, de mari dimensiuni, deasupra portalurilor bisericilor gotice Si: roză (7), rozace (2). 13 (Teh) Armătură sau guler marginal al unor piese, servind ca element de legătură, de suspensie sau de protecție. 14 Stea de manevră în formă de roză (1) la unii robineți.

ROZÉTĂ, rozete, s. f. 1. Mică plantă erbacee, cu tulpină ramificată, cu frunze lunguiețe, spintecate și cu flori galbene-aurii, mirositoare, dispuse la capătul ramurilor (Reseda odorata); rezedă. Să stropească rondurile de rozete. C. PETRESCU, O. P. I 10. În mai dădeau micsandrele și în iunie se îndesau ca peria, la un loc cu rozetele și verbinele. BASSARABESCU, V. 221. Rozeta, care își scutura sămința coaptă, împrăștia mireazma ei în zorii unora din dimineți. GÎRLEANU, L. 41. ◊ (Poetic) Micsandra spre rozetă se pleacă fermecată. MACEDONSKI, O. I 117. 2. Nasture de alamă pe care-l purtau în trecut, la tunică și la cizme, ostașii din trupele de cavalerie și de roșiori. Firma pe care sta o cizmă ofițerească, lustruită, cu rozetă. CAMILAR, N. II 319. Cizmele oglindă, cu pinteni și rozetă. STANCU, D. 408. 3. Motiv decorativ sau ornament în formă de roză, în pictură, sculptură și arhitectură. Ferestrele au deasupra un fel de rozete de stuc. CAMIL PETRESCU, O. II 391. Ferestre de o înălțime absurdă, formînd în vîrful lor cîte o rozetă gotică. CĂLINESCU, E. O. I 9. În centrul tăvii este o rozetă de fine arabescuri în octogone, rotocoale și romboide. ODOBESCU, S. II 188. 4. (Tehn.) Armătură sau guler marginal al unei tije, care servește ca element de legătură, de suspensie sau de protecție.

ROZÉTĂ s.f. 1. Rezedă. 2. Element decorativ în formă de roză de dimensiuni mici, care împodobește un obiect, o piatră etc. ♦ Placă rotundă în formă de nasture, purtată în trecut de către militarii din cavalerie, prinsă în partea de sus, din față a cizmei. 3. (Arhit.) Deschidere circulară cu vitralii, caracteristică pentru catedrale gotice, așezată pe fațadă; rozasă, roză (4). 4. (Tehn.) Element de legătură, de suspensie sau de protecție a unei tije, ca un guler marginal. [< fr. rosette].

ROZÉTĂ s. f. 1. element decorativ în formă de roză de dimensiuni mici, care împodobește un obiect, o piatră etc. ◊ placă rotundă în formă de nasture, purtată în trecut de către militarii din cavalerie, prinsă în partea de sus, din față, a cizmei. 2. ornament la încrucișarea bolților, în arhitectura gotică. ◊ ornament, disc pentru mascarea unor elemente minore. 3. (tehn.) element de legătură, de suspensie sau de protecție a unei tije, ca un guler marginal. (< fr. rosette)

ROZÉTĂ² ~e f. 1) (în artele plastice) Ornament decorativ circular care amintește de un trandafir. 2) arhit. v. ROZASĂ. 3) Obiect de podoabă care amintește de un trandafir (aplicat pe o rochie, pe o pălărie, pe încălțăminte etc.). 4) tehn. Element de susținere sau de protecție la capătul unei bare cilindrice de metal. 5) Disc folosit în construcții pentru a masca sau a ornamenta diferite elemente. /<fr. rosette

ROZÉTĂ ~e f. 1) Plantă erbacee decorativă, cu tulpina ramificată, cu frunze mari, alungite și cu flori mărunte, aromate, de culoare galbenă-aurie, dispuse în ciorchini terminali; rezedă. 2) Floare a acestei plante. /<fr. rosette

rozetă f. 1. nod de panglică în formă de roză; 2. ornament de fereastră în formă de roză: rozete de alamă sau bronz; 3. Bot. rezeda.

*rozétă f., pl. e (fr. rosette, dim d. rose, roză;; it. rosetta). Panglică înodată ca ornament la o decorațiune: rozeta legiuniĭ de onoare a Franciiĭ. Un fel de nasturĭ pe care-ĭ poartă călărașiĭ și roșioriĭ la tunicĭ și cizme. Pop. Rezedă.

*rezédă f., pl. e (lat. reséda, d. resedáre, a alina, fiind-că unele varietățĭ ale eĭ aŭ fost întrebuințate ca sedative. V. sedativ). Bot. O plantă erbacee originară din nordu Africiĭ (Cirenaica), de unde (la 1733-37) a fost adusă de N. Granger la Paris. E cultivată p. florile eĭ plăcut mirositoare și în formă de strugureĭ ridicațĭ drept în sus (reseda odorata). Floarea acesteĭ plante. – Pop. rozetă.

rozétă s. f., g.-d. art. rozétei; pl. rozéte

rozétă s. f., pl. rozéte

rozetă.

ROZÉTĂ s. 1. v. rezedă. 2. (ARHIT.) (rar) rozasă, roză. (~ la bisericile gotice.) 3. rotiță. (~ la pinteni.)

ROZÉTĂ s. v. rechie, rezedă, zorea.

ROZETĂ s. 1. (BOT.; Reseda odorata) rezedă, (reg.) prescure, busuioc-domnesc, (Bucov. și Transilv.) zmeurică, zmeuriță. 2. (ARHIT.) (rar) rozasă, roză. (~ la bisericile gotice.) 3. rotiță. (~ la pinteni.)

rozetă s. v. RECHIE. REZEDĂ. ZOREA.

RESEDA L., REZEDĂ, ROZETĂ, fam. Resedaceae. Gen originar din Europa de S, Asia Mică, Africa de N și tropicală pînă în India, cca 48 specii, erbacee, anuale sau vivace, 40 cm înălțime, stamine numeroase) dispuse în inflorescențe piramidale, mărunte, cu miros plăcut. În condiții normale înflorește toată vara.

rozetă, rozete s. f. (vulg.) anus.