opțiuni
  • info

12 definiții pentru româncă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

româncă sf [At: ASACHI, S. L. I, 132 / V: (pop) rum~ / Pl: ~nce / E: român + -că] 1-2 Femeie care face parte din populația de bază a României sau e originară din România. 3 (Pop) Țărancă.

ROMẤNCĂ, românce, s. f. 1. Femeie care aparține populației de bază a României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țărancă. – Român + suf. -că.

ROMÂNCĂ ~ce f. Femeie care face parte din populația de bază a României sau este originară din România. [G.-D. româncei] /român + suf. ~că

româncă f. femeie de român.

român, ~ă [At: CORESI, PS. 443/4 / V: (îvp) rum~ / Pl: ~i, ~e / E: ml romanus] 1-2 smf Persoană din populația de bază a României sau originară din România Si: (înv) valah. 3 smp Popor constituit ca națiune pe teritoriul României Si: (înv) valah. 4 sm (Îe) (Dă-mi, Doamne) mintea sau gândul ~ ului, cea (sau cel) de pe urmă Exprimă situația celui care vede prea târziu că a greșit. 5 sm (Înv; îf rumân) Roman3 (1). 6 smf (Reg) Ortodox. 7 sm (Îe) L-am făcut rumân L-am creștinat. 8 sm (Pop) Țăran. 9 sm (Pop) Bărbat (2). 10 sm (Pop; determinat prin „meu”, „tău”) Soț. 11 sm Om (în general). 12 sm (Îf rumân; în orânduirea feudală, în Țara Românească) Iobag. 13-16 a Românesc (1-4). 17 sf Limbă vorbită de români (3).

ROMẤN, -Ă, români, -e, s. m. și f., adj. I. S. m. și f.[1] 1. Persoană care aparține populației de bază a României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în evul mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România sau la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromână. [Var.: rumấn s. m.] – Lat. romanus.

  1. Pentru feminin se folosește forma româncă. — gall

ROMÎ́NCĂ, romînce, s. f. 1. Femeie aparținînd populației de bază a Republicii Populare Romîne. 2. (Popular) Țărancă. Și să țese pînzele, precum țes romîncele. MAT. FOLK. 1238.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

romấncă s. f., g.-d. art. romấncei; pl. romấnce

româncă s. f., g.-d. art. româncei; pl. românce

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ROMÂNCĂ s. v. săteancă, țărancă.

româncă s. v. SĂTEANCĂ. ȚĂRANCĂ.

Intrare: româncă
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • româncă
  • românca
plural
  • românce
  • româncele
genitiv-dativ singular
  • românce
  • româncei
plural
  • românce
  • româncelor
vocativ singular
  • româncă
  • românco
plural
  • româncelor
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

româncă, româncesubstantiv feminin

  • 1. Femeie care aparține populației României sau este originară din România. DEX '98 DEX '09 DLRLC NODEX
    diminutive: româncuță
  • 2. popular Săteancă, țărancă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: săteancă țărancă
    • format_quote Și să țese pînzele, precum țes romîncele. MAT. FOLK. 1238. DLRLC
etimologie:
  • Român + sufix -că. DEX '09 DEX '98 NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.