RETICÉNTZA reticentze s. f. Omisiune voita trecere sub tacere a unui lucru care trebuie spus; retzinere rezerva intro anumita chestiune. ♦ Figura retorica prin care vorbitorul intrerupandushi brusc expunerea lasa totushi sa se intzeleaga lucrurile trecute sub tacere. Din fr. réticence lat. reticentia.

reticentza sf [At: SHAINEANU / V: (ivr) ~tzie / Pl: ~tze / E: fr réticence lat reticentia] Trecere sub tacere a unui lucru care trebuie spus Si: omisiune retzinere. 2 Rezerva intro anumita chestiune. 3 Figura de stil prin care vorbitorul intrerupandushi exprimarea lasa totushi sa se intzeleaga lucrurile trecute sub tacere.

RETICÉNTZA reticentze s. f. Omisiune voita trecere sub tacere a unui lucru care trebuie spus; retzinere rezerva intro anumita chestiune. ♦ Figura retorica prin care vorbitorul intrerupandushi brusc expunerea trece la alta idee lasand numai sa se intzeleaga ceea ce a voit sa spuna. Din fr. réticence lat. reticentia.

RETICÉNTZA reticentze s. f. Trecere sub tacere a unui lucru; retzinere rezerva fatza de ceva sau de cineva. Putem continua [discutzia] fara reticentze protocolare. C. PETRESCU O. P. I 127. O tzesatura de jumatatzi de adevaruri de reticentze perfide de exageratzii din care insa fara greutate se desface partea utilizabila. IORGA L. II 623. In acest «cind ai shti» urmat de o traganata shi oarecum confidentziala shi dureroasa reticentza un talmacitor de ginduri omeneshti ar fi putut ceti intreaga istorie a unui suflet dezgustat. HOGASH M. N. 100. ♦ Figura de stil care arata intreruperea brusca a vorbirii autorul trecind la alta idee shi lasind numai sa se intzeleaga ceea ce a voit sa spuna.

RETICÉNTZA s.f. Omisiune voita ocolire a unui lucru care trebuie spus; retzinere atitudine retzinuta rezervata intro anumita chestiune. ♦ Figura de stil prin care cineva ishi intrerupe deodata shirul gandirii pentru a trece la o alta idee lasand numai sa se intzeleaga ceea ce ar fi voit sa spuna. [< fr. réticence cf. lat. reticentia].

RETICÉNTZA s. f. 1. omisiune voita ocolire a unui lucru care trebuie spus; atitudine retzinuta rezervata intro anumita chestiune. 2. figura retorica prin care vorbitorul ishi intrerupe deodata shirul gandirii pentru a trece la o alta idee lasand numai sa se intzeleaga ceea ce ar fi voit sa spuna. (< fr. réticence lat. reticentia)

RETICÉNTZA ~e f. 1) Trecere sub tacere a unui lucru care trebuia sau putea sa fie spus; omitere intentzionata a unui gand; lucru omis. 2) Figura de stil constand in intreruperea brusca a unei idei shi trecerea la alta lasand sa se intzeleaga cele neexprimate. /<fr. réticence lat. reticentia

reticentza f. 1. omitere voita a unui lucru ce ar trebui sa se spuie; 2. ceeace nu s’a zis.

*reticéntza f. pl. e (lat. reticentia d. reticére tacere a tacea). Trecere supt tacere omisiune voluntara din vorba: a face reticentze a vorbi fara reticentze. Rar. Figura pin care incepĭ o ideĭe shi te opreshtĭ deodata lasind sa se intzeleaga ce era sa spuĭ precum: vaĭ de... (shi uĭtindute cu mila se subintzelege: capu vostru!).

reticéntza s. f. g.d. art. reticéntzei; pl. reticéntze

reticéntza s. f. g.d. art. reticéntzei; pl. reticéntze

RETICÉNTZA s. v. retzinere.

RETICENTZA s. (fig.) retzinere rezerva. (~ neintemeiata a unei persoane.)

reticentza (lat. reticentia „tacere inadins”) figura care consta in intreruperea brusca shi intentzionata a enuntzului lasat astfel neterminat fie k vorbitorul stapanit de un sentiment violent nu gaseshte expresia cea mai potrivita fie pentru k vrea sa evite un cuvant prea tare; interlocutorul sau cititorul insa il ghiceshte ushor gratzie contextului iar vorbitorul (autorul) reusheshte astfel sa dea expresiei evitate o greutate mai mare in enuntz (A): „Eu unul ash... dar nu vreau sa spun nimic jignitor. Numai adversarul meu ma insulta cu prisosintza.” (Demosthenes) R. are esentza de figura a ambiguitatzii data fiind constructzia ei care solicita un moment de reflectzie shi de ocol urmat de surpriza fie k este vorba de cea eliptica fie de aceea in care in locul cuvantului evitat se afla o substituire prin contiguitate de natura umoristica. • Perelman (p. 645) atribuie acestei figuri k insushiri care iar conditziona efectul „unele forme de expresie k ritmul aliteratzia (?).”