repeziciune sf [At: BĂLCESCU, M. V. 123 / V: (reg) răpedeci~ / Pl: ~ni / E: repede + -iciune] 1 (Mai ales precedat de pp „cu”) Viteză mare Si: iuțeală, rapiditate (2), repezeală (1), repezire (1), viteză, (rar) repezime, (nob) răpezie, (îvp) repejune (1). 2 Rapiditate (1). 3 (Rar) înclinare mare a unei pante, a unei coaste.

REPEZICIÚNE, repeziciuni, s. f. 1. Grabă mare, iuțeală, rapiditate, viteză, repezeală. Cei doi călăreți se apropiau, acum cu repeziciune. PREDA, Î. 63. În repeziciunea gîndurilor, Milescu avu o pornire respingătoare. D. ZAMFIRESCU, R. 165. Monosilabele precipită totdeauna versul și în unele cazuri... sînt cerute de subiect, pentru a se arăta repeziciunea unei acțiuni. MACEDONSKI, O. IV 38. 2. Înclinare mare a unei pante, a unei coaste. Avîntul [batalioanelor]... se mărea, ajutat de repeziciunea văii. D. ZAMFIRESCU, R. 262.

REPEZICIÚNE ~i f. pop. Iuțeală cu care se efectuează o acțiune; viteză; rapiditate. /repede + suf. ~iciune

repeziciune f. iuțeală extremă. [V. repede].

repezicĭúne f. (d. repezit, răpezit, ca putrezicĭune d. putrezit). Vest. Rapiditate, calitatea de a fi răpede. – În est răpegĭune.

răpegĭúne f. (d. răpede, ca putregĭune d. putred. Est. Rapiditate, calitatea de a fi răpede. – În vest repezicĭune.

repeziciúne s. f., g.-d. art. repeziciúnii; pl. repeziciúni

repeziciúne s. f., g.-d. art. repeziciúnii, pl. repeziciúni

repeziciune, -ni.

REPEZICIÚNE s. 1. v. viteză. 2. v. grabă. 3. v. sprinteneală. 4. v. promptitudine.

REPEZICIUNE s. 1. iuțeală, rapiditate, viteză, (livr.) celeritate, (rar) velocitate. (~ de deplasare a unui mobil.) 2. grabă, iuțeală, rapiditate, repezeală, viteză, zor, (rar) grăbire, (înv. și pop.) repejune. (A făcut ceva în mare ~.) 3. agerime, agilitate, iuțeală, sprinteneală, suplețe, ușurință, vioiciune, (astăzi rar) sprintenie, (înv.) sprintinătate. (~ în mișcări.) 4. operativitate, promptitudine, rapiditate. (~ unei intervenții.)