recunoaștere sf [At: CR (1834), 32 ¹/39 / Pl: ~ri / E: recunoaște] 1 Proces al memoriei prin care se constată în prezența unui lucru, a unei ființe etc. percepute anterior, că acestea au fost cunoscute dinainte. 2 Identificare a unor lucruri, ființe etc. cunoscute dinainte. 3 Identificare după anumite trăsături caracteristice a unui lucru, a unei persoane etc. care nu au fost cunoscute dinainte. 4 Admitere a unui lucru ca bun, ca existent, ca valabil etc. 5 Considerație (1). 6 Act prin care un stat declară expres sau admite tacit existența unor situații nou create pe planul relațiilor internaționale. 7 (Ccr) Act prin care se recunoaște primirea unei sume, a unui depozit. 8 Declarare a unui lucru ca fiind al său. 9 (Jur) Act prin care un copil născut în afara căsătoriei dobândește, pe temeiul manifestării de voință a părintelui sau al unei hotărâri judecătorești, o condiție juridică asemănătoare cu cea a copilului născut din căsătorie. 10 Acordare de către un stat a calității de cetățean unei persoane de altă cetățenie, dar care aparține, după origine, populației de bază a statului respectiv. 11 Cercetare efectuată de un militar sau de un grup de militari, pentru a cunoaște amănunțit o porțiune de teren în vederea îndeplinirii unei misiuni de luptă. 12 Formațiune militară care efectuează o acțiune de recunoaștere (11). 13 Cercetare (2). 14 (Îvr) Recunoștință (2).

RECUNOÁȘTERE, recunoașteri, s. f. Acțiunea de a (se) recunoaște și rezultatul ei. 1. Admitere (a unui lucru ca bun, ca existent, ca valabil etc.); apreciere, considerație. Iașul romantic al bisericelor voievodale, aureolat de pulbere de ruini, recunoașterea publică a declinului capitalei Moldovei constituiau pentru scriitorii timpului ca o bucurie a suferinței. SADOVEANU, E. 6. 2. (Jur.) Acordare de către stat a calității de cetățean unei persoane de altă cetățenie dar, aparținînd după origine populației de bază a statului respectiv. ♦ Declarare (de către tată) a unui copil ca legitim. ♦ (Diplomație) Admitere de către un guvern sau de către un stat a calității legale a altui guvern sau a altui stat de a-și exercita puterea și a avea relații diplomatice cu alte state. A adăogat că dorea să cunoască vederile excelenței-tale despre recunoașterea Republicei Franceze. GHICA, A. 32. 3. Activitate desfășurată de un militar sau un grup de militari, pentru a cunoaște amănunțit o porțiune de teren în vederea îndeplinirii misiunii de luptă. Un tînăr ofițer... c-o patrulă de marinari debarcă pe țărmul Sulinei, în recunoaștere. BART, E. 321. ◊ (Poetic) Un erete, Polițai din naștere, Peste baltă și boschete Vine-n recunoaștere. TOPÎRCEANU, B. 48. ◊ Avion de recunoaștere v. avion. ♦ (Rar) Unitate, formație militară care efectuează o asemenea acțiune. O recunoaștere inamică, tare cam de un escadron, a așteptat ascunsă într-o pădurice. CAMIL PETRESCU, U. N. 348.

RECUNOÁȘTERE s.f. Acțiunea de a recunoaște și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Act prin care un copil născut în afara căsătoriei dobândește o condiție juridică asemănătoare celei a copilului născut în căsătorie. [< recunoaște].

RECUNOÁȘTERE s. f. acțiunea de a (se) recunoaște. ◊ (jur.) act prin care un copil născut în afara căsătoriei dobândește o condiție juridică asemănătoare celei a copilului născut în căsătorie. (< recunoaște)

recunoaștere f. 1. acțiunea de a recunoaște: recunoașterea identității unui prevenit; 2. cercetarea atentivă a pozițiunilor inimicului; 3. act prin care se recunoaște primirea unei sume, a unui depozit; 4. acordarea drepturilor politice, printr’un vot al Corpurilor legiuitoare, Românilor din alte State, cari s’au lepădat de protecțiunea străină.

*recunoáștere f. Acțiunea de a recunoaște: recunoașterea unuĭ vechĭ prieten, recunoașterea identitățiĭ unuĭ cadavru. Recunoașterea uneĭ greșelĭ, a uneĭ datoriĭ. Arm. Cercetarea (observarea) locurilor și pozițiunilor dușmanuluĭ în ainte de luptă: un detașament trimes în recunoaștere. Soldațĭ trimeșĭ să recunoască: o recunoaștere se apropia. Jur. Declarațiunea formală că tu eștĭ tatăl unuĭ copil natural saŭ perdut. Acordarea drepturilor politice, pin votu parlamentuluĭ, Românilor supușĭ străinĭ care s’aŭ lepădat de supușia străină. V. recunoștință.

recunoáștere s. f., g.-d. art. recunoáșterii; pl. recunoáșteri

recunoáștere s. f. cunoaștere

RECUNOÁȘTERE s. 1. identificare. (~ unui infractor.) 2. (JUR.) confirmare, întărire, validare. (~ unui deputat.) 3. v. mărturisire. 4. v. acceptare. 5. apreciere, considerație. (~ publică a meritelor sale.)

RECUNOAȘTERE s. 1. identificare. (~ unui infractor.) 2. (JUR.) confirmare, întărire, validare. (~ unui deputat.) 3. mărturisire. (~ unei greșeli.) 4. acceptare, admitere. (~ unui alt punct de vedere.) 5. apreciere, considerație. (~ publică a meritelor sale.)

Recunoaștere ≠ nerecunoaștere

SEMNAL DE RECUNOAȘTERE mijloc prin care se identifică aeronavele în zbor spre a nu fi lovite de trupele antiaeriene proprii. Semnalele de recunoaștere pot fi: radiotehnice (impulsuri caracteristice) sau optice (clipiri cu luminile de bord, înclinarea planurilor etc.).

RECUNOÁȘTERE (< recunoaște) s. f. 1. Acțiunea de a recunoaște și rezultatul ei. 2. (PSIH.) Proces al memoriei prin care ne dăm seama, în prezența unui obiect perceput anterior, că el a mai fost cunoscut de noi în trecut; identificare, după anumite trăsături caracteristice, a unui lucru, a unei persoane etc. care nu au fost cunoscute dinainte. ◊ Semn de r. = trăsătură distinctivă după care se recunoaște, se identifică o ființă sau un lucru. 3. (Dr.) Acceptarea, expresă sau tacită, de către un stat, a unei situații juridice nou create pe plan internațional (ex. apariția unui nou stat situație de independență dobândită de o națiune, venirea la putere a unui guvern nou, calitatea de beligerant a unui stat etc.). 4. (Dr.) Act prin care un copil nou născut în afară căsătoriei dobândește, pe temeiul manifestării de voință a părintelui (r. voluntară) sau al unei hotărâri judecătorești (r. forțată), o condiție juridică asemănătoare a celei a copilului născut din căsătorie. 5. (MILIT.) Activitate desfășurată în teren în scopul precizării hotărârii de luptă (r. comandantului) sau în scopul aflării posibilităților de deplasare (r. itinerarului). 6. (CONT.) Procesul de încorporare în bilanț sau în contul de profit și pierdere a unui element care îndeplinește următoarele criterii: a) este probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat să intre sau să iasă în sau din întreprindere; și b) elementul are o valoare sau un cost, care pot fi evaluate în mod credibil.

INITIUM EST SALUTIS NOTITIA PECATI (lat.) recunoașterea greșelii este începutul salvării – Seneca, „Epistulae”, 28.