ratzionament sn [At: HELIADE GR. ROM. XXX/2 / V: ~nem~ / Pl: ~e / E: fr raissonement dupa ratziona] 1 Inlantzuire logica de judecatzi care duce la o concluzie. 2 (Pex) SHir de argumente de care se serveshte cineva in judecarea unei chestiuni sau pentru ashi sustzine punctul de vedere Si: (fri) rezon (8) rezonament¹ (1). 3 (Rar) Cauza (7).

RATZIONAMÉNT ratzionamente s. n. Inlantzuire logica de judecatzi care duce la o concluzie; p. ext. argument sau shir de argumente de care se serveshte cineva in judecarea unei chestiuni sau pentru ashi sustzine punctul de vedere. O domina cu ratzionamentelei reci. PAS Z. I 94. Fiene permis a ne pune citeva intrebari la care luam angajamentul a raspunde cu ratzionamente necontestate. MACEDONSKI O. IV 85.

RATZIONAMÉNT s.n. 1. Operatzie mintala cu ajutorul careia din doua sau mai multe judecatzi se obtzine o judecata noua care decurge logic din primele. 2. Fel de a ratziona; judecata. V. silogism. [Pron. tzio pl. te turi. / cf. rationnement it. razionamento].

RATZIONAMÉNT s. n. 1. forma logica fundamentala constand dintro inlantzuire ordonata de judecatzi din care decurg adevaruri noi act prin care gandirea pornind de la cunoshtintze date deriva din aceste cunoshtintze noi. 2. argumentele folosite de cineva pentru ashi sustzine punctul de vedere; fel de a ratziona. (dupa fr. raisonnement)

RATZIONAMÉNT ~e n. 1) Operatzie a ratziunii constand dintro inlantzuire de judecatzi pe baza carora se trage o concluzie. ~ transductiv. 2) Argument ratzional prin care se afirma sau se neaga ceva; judecata. [Sil. tzio] /<fr. rationnement lat. rationamentum

ratzionament n. 1. facultate de a ratziona; 2. shir de argumente.

*ratzionamént n. pl. e (d. ratzionez). Actziunea facultatea saŭ modu de a ratziona: a fi lipsit de ratzionament. SHir de argumente trase unele din altele p. a ajunge la o demonstratziune: ratzionamente fundate. Pl. Observatziunĭ obĭectziunĭ: sfirsheshte cu ratzionamentele!

ratzionamént (tzio) s. n. pl. ratzionaménte

ratzionamént s. n. (sil. tzio) pl. ratzionaménte

RATZIONAMÉNT s. 1. v. argument. 2. (inv.) rezon rezonament socoata socoteala. (SHia facut urmatorul ~...) 3. v. judecata.

RATZIONAMENT s. 1. argument considerent (inv.) rezon. (Ia convins cu ~e logice.) 2. (inv.) rezon rezonament socoata socoteala. (SHia facut urmatorul ~...) 3. judecata minte ratziune (inv.) socoata socoteala socotintza. (Are un ~ sanatos.)

RATZIONAMÉNT (dupa fr. raisonnement) s. n. Forma logica fundamentala care consta dintro inlantzuire de propozitzii shi prin care se obtzin cunoshtintze noi (sub forma de concluzii) din cunoshtintzele anterioare (asumate k premise) in doua feluri: inductiv (cand premisele sunt de regula propozitzii de observatzie iar concluzia este o propozitzie teoretica mai generala) sau deductiv (cand cel putzin una dintre premise este o propozitzie teoretica sau o propozitzie redand o exemplificare). V. inferentza. ♦ P. ext. SHir de argumente folosite de cineva in judecarea unei chestiuni sau pentru ashi sustzine punctul de vedere.