răsleț a. 1. care se depărtează (oaia din turmă); 2. izolat: amar e de răslețul ce ’n urma lor rămâne AL.; 3. fig. singuratic: frumoasă ca un gând răsleț COȘBUC. [Slav. RAZLĬȚĬ, deosebit].

răsléț (-eáță), adj. – Separat, izolat. – Var. răzleț. Sl. različĭ „diferit”, bg. razlŭčĭ „separat” (Cihac, II, 308), cf. sl. razląčiti „ a separa”. Der. din *răsneț < rasna (Tiktin; Candrea) este nesigură. – Der. răsleți (var. răslăți, răslăța, resleți), vb. (a separa, a despărți, a împărți; a risipi, a răspîndi), ale cărui var. indică o contaminare cu lăți.