răritură sf [At: I. IONESCU, C. 70/16 / V: (reg) ~răt~ / Pl: ~ri / E: rări + -tură] 1 Rărit¹. 2 Loc rămas liber între obiecte așezate rar (4). 3 Loc cu vegetație rară (4) Si: rariște (1). 4 Defect al unei țesături care are într-un loc urzeala sau bătătura mai rară (1) decât în rest. 5 (Reg) Strungăreață. 6 (Reg) Știrbitură a dinților la cai.

RĂRITÚRĂ, rărituri, s. f. Acțiunea de a (se) rări; loc rămas liber între obiectele așezate rar. Zării pîntre răriturile copacilor un oraș mare. GORJAN, H. I 113. ♦ Loc (într-o pădure, într-un cîmp) cu vegetație rară. La un moșiroi se lasă numai un fir de popușoi... prea rareori cîte două, cînd însă acestea se află într-o răritură. PAMFILE, A. R. 73. [Robinson] se cam tot depărta de codrii cei mari, mergînd prin rărituri. DRĂGHICI, R. 62. ♦ Defect al unei țesături care are într-un loc urzeala sau bătătura mai rare decît în rest.

RĂRITÚRĂ rărituri f. 1) Loc liber rămas între obiecte așezate rar. 2) Defect sau uzură a unei țesături care este într-un loc mai rară. /a (se) rări + suf. ~tură

răritúră f., pl. ĭ. Loc rărit (cu puținĭ copacĭ, cu puțin păr ș. a.). V. desiș.

răritúră s. f., g.-d. art. răritúrii; pl. răritúri

răritúră s. f., g.-d. art. răritúrii; pl. răritúri

RĂRITÚRĂ s. 1. destrămătură, (pop.) stramă, strămătură. (O ~ la un pulover.) 2. v. lătunoaie, (reg.) cărare, strungă. (~ într-o țesătură.) 3. rariște, (pop.) răriș, (reg.) răret, rărime. (Se odihnea într-o ~ de pădure.)

RĂRITURĂ s. 1. destrămătură, (pop.) stramă, strămătură. (O ~ la un pulover.) 2. (TEXT.) lătunoaie, (reg.) cărare, strungă. (~ într-o țesătură.) 3. rariște, (pop.) răriș, (reg.) răret, rărime. (Se odihnea într-o ~ de pădure.)