rădvan sn [At: NECULCE, L. 99 / V: (reg) rădan, răzv~ (S și: răsv~), râzv~ / S și: red~ / Pl: ~e, (nob) ~i sm / E: pn rydwan, ucr ридван, rs рыдван] (Înv) Trăsură de lux închisă, montată pe arcuri și trasă de mai mulți cai.

RĂDVÁN, rădvane, s. n. (Învechit) Trăsură de lux închisă, montată pe arcuri și trasă de mai mulți cai. Iar mai spre-amiazi, din depărtări, Văzutu-s-a crescînd în zări Rădvan cu mire, cu nănași, Cu socri mari și cu nuntași. COȘBUC, P. I 56. Călătorea într-un rădvan, care pe atunci era o largă cutie de lemn văpsit, scobită rotund și așezată, fără arcuri, pe un dric cu patru roate ferecate. ODOBESCU, S. I 161. Pe ochi dulce-o săruta, Și pe brațe mi-o purta, Și-n rădvan că o punea, Și spre țeară purcedea. ALECSANDRI, P. P. 177.

RĂDVÁN ~e n. înv. Trăsură de lux acoperită, montată pe arcuri și trasă de mai mulți cai. /<rus., pol. rydvan

rădvan n. Mold. un fel de caretă pe arcuri. [Rus. RYDVANŬ (din nemț. Reitwagen)].

rădván n., pl. e (rus. rydván, pol. rydwan, d. germ. reit-wagen, trăsură de călătorie, de bagaje, d. mgerm. reite, călătorie, expedițiune, și wagen, trăsură. V. talaĭtar, vagon, redingotă). Vechĭ. Berlină de moda veche. – Și răzvan (reise-wagen). V. butcă.^[1] modificată erată

rădan¹ sn vz rădvan

rădván (înv.) s. n., pl. rădváne

rădván s. n., pl. rădváne

RĂDVÁN s. v. caleașcă.

rădvan s. v. CĂLEAȘCĂ.

rădván (rădváne), s. n. – Caleașcă. Germ. med. Reitwagen, prin intermediul pol. rydwan (Miklosich, Fremdw., 123; Cihac, II, 303), rus. rydvan (Sanzewitsch 208). Sec. XVIII.