plantago smi [At: DN³ / E: fr, eg plantago] Grup de plante erbacee care cuprinde o mulțime de specii sălbatice.

PLANTÁGO s.m. Plantă erbacee cuprinzând o mulțime de specii sălbatice. [< fr., lat. plantago].

PLANTÁGO s. m. plantă erbacee cuprinzând o mulțime de specii sălbatice; pătlagină. (< fr., lat. plantago)

LIMBÁRIȚĂ, limbarițe, s. f. 1. Plantă cu tulpina dreaptă, ramificată, cu flori mici, albe sau trandafirii, care crește prin locuri umede (Alisma plantago-aquatica). 2. Fig. (Fam.) Tendință, înclinație de a vorbi mult (și fără rost), de a flecări, de a trăncăni. – Limbă + suf. -ariță.

PĂTLÁGINĂ, pătlagini, s. f. Gen de plante erbacee cu frunzele de obicei ovale, dispuse în rozetă la baza tulpinii, cu flori grupate în spice, de culoare roz sau albăstrui, folosite în medicină datorită unor calități expectorante și a unor proprietăți care accelerează cicatrizarea rănilor (Plantago); plantă care aparține acestui gen. – Lat. plantago, -ginis.

plantágo s. m.

LIMBÁRIȚĂ s. (BOT.; Alisma plantago) (reg.) limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, pătlagină-de-apă, podbal-de-apă.

PĂTLÁGINĂ s. (BOT.) 1. (Plantago major) (reg.) minciună, iarba-bubei, iarbă-de-cale, iarbă-grasă-de-grădină, iarbă-mare, limba-boului, limba-oii, plăcințica-vacii. 2. (Plantago lanceolata) (reg.) căruțele (pl.), limbariță, coada-șoricelului, iarba-tăieturii, limba-bălților, limba-broaștei, limba-oii, limba-șarpelui. 3. (Plantago media) (reg.) iarbă-de-cale, limba-mânzului, limba-oii. 4. (Plantago gentianoides) (reg.) limba-oii.

PLANTAGO L., PATLAGINĂ, fam. Plantaginaceae. Gen originar din regiunile continentale, cca 218 specii, erbacee, anuale sau perene. Frunze pețiolate, lat-ovate, lanceolate, liniare, glabre sau puțin pubescente, dispuse bazilar în rozetă. Flori hermafrodite cu o bractee pieloasă (corolă cu lacinii, 4 stamine, rar 2, cu un filament lung și antere cordiforme) dispuse în spic terminal, pe un peduncul cilindric ce pornește din mijlocul rozetei de frunze. Fruct, capsulă cu una sau mai multe semințe.