părâng¹ sm [At: NECULCE L. 122 / V: paninc^[1], parânc, par~, parin, parinc, paring, ~nc, părinc, păring, perânc, pering, perunc, perung / Pl: ~ngi / E: ml panicum] (Reg) 1 (Bot) Mei (Panicum miliaceum). 2 (Pex) Păsat de mei. 3 (Bot) Meișor (Milium effusum). 4 (Bot) Mohor¹ (Setaria viridis). 5 (Bot) Dughie (Setaria italica). 6 Fân. 7 (Pex) Fânaț.

PĂRÂNG m. Plantă erbacee anuală cu tulpină erectă înaltă, având frunze alungite, ascuțite la vârf, și flori dispuse în inflorescență spiciformă, cultivată ca furaj. /<lat. panicum

parânc sm vz părâng¹

parâng sm vz părâng¹

parin² sm vz parâng¹

parinc sm vz părâng¹

paring sm vz părâng¹

păninc^[1] sm vz părâng¹

părânc sm vz părâng¹

părinc sm vz părâng¹

păring sm vz părâng¹

perânc sm vz părâng¹

pering sm vz părâng

perunc sn vz părâng¹

perung sm vz părâng¹

PARÍNC s. m. v. părîng.

PARÎ́NG s. m. v. păring.

PĂRÎ́NG s. m. (Regional) Nume dat la două plante erbacee furajere din familia gramineelor: a) dughie; b) mei. Părîngu-și toarce din pămîntul umed Tulpini subțiri și-nalte. VLAHUȚĂ, la TDRG. (În forma parînc) Nutrețul... de frunte [al presurii] se compune din ovăz, cînepă... parinc și multe alte semințe. MARIAN, O. II 380. – Variante: parinc, parîng (I. IONESCU, P. 233), s. m.

parinc m. Tr. Bot. meiu. [Lat. PANICUM].

parínc și -íng, V. păring.

păríng și paríng m. ca plantă și n., pl. urĭ, ca marfă (lat. panicum, it. panico). Est. Un fel de meĭ care constitue un excelent nutreț cu frunzele cam late și cu florile paniculate ca spicu și încovoĭate în jos, numit și bursoacă, costreĭ, dughie, mohor și meĭ păsăresc (setária itálica saŭ panicum itálicum). – Și părinc (Trans. Bc.), parinc (Trans.), părî́ng (Munt. CL. 1910, 316), pering (Cov.), perunc (Bc.), perung (Mold. sud). Vechĭ și păninc.

părî́ng, V. păring.

períng, V. păring.

perúnc și perúng, V. păring.

părấng (plantă) s. m.

părâng (bot.) s. m.

parânc (= părâng) s. m. (pl. parânci)

PĂRÂNG s. v. dughie, mei.

părîng s. v. DUGHIE. MEI.

PARÂNG, Munții ~, masiv muntos în Carpații Meridionali, limitat de defileul Jiului (la V), depr. Petroșani (NV), m-ții Șureanu și Lotru (N și NE), valea Oltețului (E) și Subcarpații Olteniei (S). Alcătuit din roci cristalino-mezozoice (micașisturi, amfibolite, calcare cristaline, cuarțite, șisturi gnaisice, cloritoase, filitoase și grafitoase, iar pe rama sudică calcare în care au fost sculptate cheile Oltețului și Galbenului). Mare nod orohidrografic a cărui culme principală, extinsă pe direcție E-V, este dominată de numeroase vârfuri delimitate de versanți abrupți: Parângu Mare (2.519 m, alt. max. a masivului), Mohoru (2.337 m), Păpușa (2.136 m), Cîrja (2.405 m) ș.a. Relief de tip alpin, cu trei complexe de suprafețe de nivelare, etajate la diferite alt. (Gornovița, Râu Șes, Borăscu) și urme glaciare (căldări și lacuri, custuri, văi și morene glaciare). Climă montană, cu precipitații abundente și vânturi predominante dinspre vest. Pajiști alpine și vegetație subalpină, versanți cu păduri de conifere și fag. Străbătut de șoseaua Novaci-Oașa-Sebeș. Teleferic. Importante obiective turistice (vf. Parângu Mare, stațiunea Rânca, Lacul Gâlcescu, Rezervația botanică Parângu Mic, cu raritatea floristică Potentilla haynaldiana etc.).