păgubaș, ~ă [At: PRAV. 120 / Pl: ~i, ~e / E: pagubă + -aș] 1-4 smf, a (Persoană) care suferă o pagubă (materială sau) morală Si: păgubit² (1-4), păgubitor (7-10). 5 (Îe) A se lăsa ~ (de ceva sau de cineva) A renunța la ceva sau la cineva.

PĂGUBÁȘ, -Ă, păgubași, -e, s. m. și f. Persoană care a suferit o pagubă. Păgubașul ți l-am spus eu, dar îmi trebuie tîlharul. SEVASTOS, N. 294. Istoria nu adaoge mai departe dacă păgubașele s-au mulțumit numai cu această armonioasă dezdăunare. ODOBESCU, S. III 10. ◊ (Adjectival) Ghiță rămase cuprins de gîndurile omului păgubaș. SLAVICI, N. II 64. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) păgubaș = a cauza (cuiva) o pagubă. Dacă-i avea bunătate să mergi d-ta să-i grăiești. poate că nu m-ar lăsa păgubaș. ALECSANDRI, T. I 216. A se lăsa păgubaș de ceva = a renunța (la ceva). La nimic n-au slujit bătaia, ocara. Pînă la urmă... s-a lăsat păgubaș. STANCU, D. 293. Lumea s-a lăsat păgubașă de hoitul lui Manlache și l-a așteptat să iasă singur la mal. POPA, V. 240. A fi (sau a rămîne) păgubaș de cineva sau de ceva = a pierde pe cineva sau ceva, a fi în pagubă. (Ironic) Am izbutit măicuță să facem și acum pe cheful spînului, rămînere-aș păgubaș de dînsul să rămîn și să-l văd cînd mi-oi vedea ceafa. CREANGĂ, P. 227. ◊ (Glumeț) Hoțul de păgubaș, se spune despre un păgubaș care, pe lîngă pagubă, are de suferit și ponoase. N-ai să mai treci prin oraș, De hoții de păgubași. TEODORESCU, P. P. 489.

PĂGUBÁȘ ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care a suferit o pagubă. ◊ A se lăsa ~ (de ceva) a renunța (la ceva). /pagubă + suf. ~aș

păgubaș m. cel ce sufere o pagubă.

păgubáș, -ă s. Cel ce sufere paguba. Hoțu de păgubaș, expresiune ironică aplicată cînd tot păgubașu e pedepsit.

păgubáș s. m., pl. păgubáși

păgubáș s. m., pl. păgubáși

păgubaș, pl. păgubași, f. păgubașă, pl. păgubașe

PĂGUBÁȘ s. păgubit, (înv.) dăunaș.

PĂGUBAȘ s. păgubit, (înv.) dăunaș.

a se lăsa păgubaș expr. a înceta să depună efort, a se opri dintr-o acțiune (fără sorți de izbândă); a renunța la ceva.