opțiuni
  • info

11 definiții pentru păcătui

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat (1); a greși. – Păcat + suf. -ui.

păcătui vi [At: BIBLIA (1688), 5802/3 / Pzi: ~esc / E: păcat2 + -ui] 1-2 A încălca (grav) normele religioase, comițând un păcat2 (1-2). 3-4 A se abate (în mod grav) de la preceptele morale, comițând un păcat2 (3-4). 5 (Pgn) A comite o greșală Si: a greși. 6 (Spc) A avea relații sexuale în afara căsătoriei Si: a curvi, a preacurvi.

PĂCĂTUÍ, păcătuiesc, vb. IV. Intranz. A comite un păcat, a se abate de la anumite norme, a greși. Leib n-a păcătuit cu nimic. SAHIA, N. 94. Iartă-mă, mîndro, de glume: Că nu-i om să nu glumească Și să nu păcătuiască. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 363.

A PĂCĂTUÍ ~iésc intranz. A comite un păcat; a greși. /păcat + suf. ~ui

păcătuì v. 1. a face păcate, a cădea în păcat; 2. a greși în contra unei regule: a păcătui în contra uzului.

păcătuĭésc v. intr. (d. păcat). Comit păcate, cad în păcat: cine fură, păcătuĭește. Fig. Greșesc: a păcătui contra gramaticiĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

păcătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 să păcătuiáscă

păcătuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiésc, imperf. 3 sg. păcătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. păcătuiáscă

păcătui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcătuiesc, conj. păcătuiască)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PĂCĂTUÍ vb. a greși, (înv. și reg.) a scăpăta, a (se) sminti, (înv.) a se săblăzni, (înv. fig.) a se luneca. (Am ~ grav față de tine.)

PĂCĂTUI vb. a greși, (înv. și reg.) a scăpăta, a (se) sminti, (înv.) a se săblăzni, (înv. fig.) a se luneca. (Am ~ grav față de tine.)

Intrare: păcătui
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • păcătui
  • păcătuire
  • păcătuit
  • păcătuitu‑
  • păcătuind
  • păcătuindu‑
 singular plural
  • păcătuiește
  • păcătuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • păcătuiesc
 (să)
  • păcătuiesc
  • păcătuiam
  • păcătuii
  • păcătuisem
a II-a (tu)
  • păcătuiești
 (să)
  • păcătuiești
  • păcătuiai
  • păcătuiși
  • păcătuiseși
a III-a (el, ea)
  • păcătuiește
 (să)
  • păcătuiască
  • păcătuia
  • păcătui
  • păcătuise
plural I (noi)
  • păcătuim
 (să)
  • păcătuim
  • păcătuiam
  • păcătuirăm
  • păcătuiserăm
  • păcătuisem
a II-a (voi)
  • păcătuiți
 (să)
  • păcătuiți
  • păcătuiați
  • păcătuirăți
  • păcătuiserăți
  • păcătuiseți
a III-a (ei, ele)
  • păcătuiesc
 (să)
  • păcătuiască
  • păcătuiau
  • păcătuiră
  • păcătuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

păcătui, păcătuiescverb

  • 1. A comite un păcat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: greși
    • format_quote Leib n-a păcătuit cu nimic. SAHIA, N. 94. DLRLC
    • format_quote Iartă-mă, mîndro, de glume: Că nu-i om să nu glumească Și să nu păcătuiască. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 363. DLRLC
etimologie:
  • Păcat + sufix -ui. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.