pușcoaie sf vz pușcoi

PUȘCOÁIE, pușcoaie, s. f. Pușcoci. Pînă își umplu ei iar pușcoaiele alea ale lor, îi zobim dă-i facem piftie în sînge. CAMIL PETRESCU, O. II 34.

pușcoi sn [At: ȘINCAI, HR. II, 270/25 / V: (reg) ~oaie / Pl: ~oaie, ~ / E: pușcă + -oi] (Reg) 1-2 (Înv; șdp) Pușcă (1) (mare). 3 Pușcoci (1). 4 Săgeată pentru arc.

pușcócĭ (Olt. Munt. vest) n., pl. oace, și pișcoace (Gorj) f., pl. ocĭ (cp. cu rus. pisčókŭ, fluĭeraș, și cu bg. piskúnĭ, fluĭer. V. și piscoĭ). Pocnitoare pe care șĭ-o fac copiiĭ dintr’un cotor de soc orĭ de cucútă încărcat cu doŭă dopurĭ de cîlț, pe care le împing c’un huludeț. – În Munt. est pușcoĭ, n., pl. oaĭe, în Mold. pușcă de soc, la Hațeg piscoañĭe.

pușcoáie (pop.) s. f., art. pușcoáia, g.-d. art. pușcoáiei; pl. pușcoáie

pușcoáie s. f., art. pușcoáia, g.-d. art. pușcoáiei; pl. pușcoáie

PUȘCOÁIE s. v. pușcoci.

pușcoaie s. v. PUȘCOCI.

PUȘCÓI s. v. pușcoci.

pușcoi s. v. PUȘCOCI.

pușcói, pușcói și pușcoáie, s.n. 1. (înv. și reg.) pușcă mare. 2. (reg.) pușcoci, pușcală de soc (pentru copii). 3. (reg.) săgeată pentru arc.