pufăitură sf [At: SADOVEANU, O. IX, 360 / P: ~fă-i~ / V: (rar) păf~, pufui~ / Pl: ~ri / E: pufăi + -tură] (Rar) 1-4 Pufăire (1, 3, 5-6). 5 (Spc) Pufnire (1). 6 Fumegare (1).

PUFĂITÚRĂ, pufăituri, s. f. Pufăială, pufăit.

pufăitúră și -uitúră f., pl. ĭ. Rezultatu pufăiriĭ: se auzeaŭ pufăiturile unuĭ tren.

păfăitură sf vz pufăitură

pufuitură sf vz pufăitură

pufăitúră (-fă-i-) s. f., g.-d. art. pufăitúrii; pl. pufăitúri

pufăitúră s. f. (sil. -fă-i-), g.-d. art. pufăitúrii; pl. pufăitúri

PUFĂITÚRĂ s. v. gâfâială.

PUFĂITURĂ s. gîfîială, gîfîire, pufăială, pufăire, pufăit. (~ cuiva după un efort.)