PRẤSLEA, prâslea, s. m. și f. Fratele cel mai mic (sau sora cea mică) dintr-o familie, mezinul; p. gener. copil mic; prichindel. – Din sl. prŭstŭ, bg. prăst.

prâslea sm [At: POLIZU / V: (înv; reg) ~snea, prăsle, (înv) ~le, părsle, prăs~, pârs~ / Pl: (rar) prâsli, (sn) prâsle / E: cf prâsnel] 1 Cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia Si: mezin. 2 (Pgn) Apelativ pentru un copil mic sau pentru cel mai mic dintre mai mulți copii. corectată

PRẤSLEA s. m. Fratele cel mai mic dintr-o familie, mezinul; p. gener. copil mic; prichindel. – Din sl. prŭstŭ, bg. prăst.

PRÂSLEA m. art. 1) Băiatul cel mai mic dintr-o familie; mezin. 2) Copil mic; prichindel; puradel. /cf. prâsnel

părsle sm vz prâslea

pârslea sm vz prâslea

prăsle sm vz prâslea

prăslea sm vz prâslea

prâsle sm vz prâslea

prâsnea^2[1] sm vz prâslea corectată

PRÎSLEÁ, (rar) prîsle, s. m. Copilul cel mai mic dintr-o familie, ultimul născut; mezin; p. ext. apelativ pentru orice copil mic; prichindel. Prîslea cere ceva mămichii și căpitanul îl dojenește cu degetul arătător. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 12. Bunicile și mumele-și luau nepoții și copiii cei mai mici, prîslele... în poală și le spuneau cîte în lună și în soare. DELAVRANCEA, S. 217. Ăl mai mare să fi avut șapte anișori, ăl mijlociu vreo șase și prîslea vreo patru. CARAGIALE, O. III 102.

Prăslea m. în basme, feciorul cel mai mic dar cel mai voinic.

pî́rslea, prî́slea și zapî́rstea (ea dift.) m., gen. al luĭ, din aceĭașĭ răd. cu nă-pîrst-oc, d. vsl. prĭstŭ, deget). Vest. Cel din urmă copil, mezin.

prî́slea și prî́snea, V. pîrslea.

zapî́rstea, V. pîrslea.

!prâslea (fam.) s. m. și f., g.-d. art. lui prâslea; pl. prâslea

!prấslea s. m. și f., g.-d. lui prấslea; pl. prấslea

prâslea s. m.

prîslea

PRÂSLEA s. art. v. mezin.

PRÎSLEA s. art. mezin, (Olt.) urmatic, (Olt. și Transilv.) zăpîrstea (art.). (~ din familie.)