provincie sf [At: DESC. AM. 17/21 / V: (înv) ~nță, ~nție / Pl: ~ii / E: lat provincia, ger Provinz, fr province] 1 Unitate geografică sau administrativă dintr-o țară. 2 (Urmat de determinarea „romană”) Teritoriu cucerit de romani în afara Italiei, supus legilor și organizării romane. 3 Teritoriu sau localitate dintr-o țară situate în afara capitalei. 4 (Îla) De ~ Situat în provincie (3).

PROVÍNCIE, provincii, s. f. 1. Parte delimitată dintr-o țară, adesea constituind o diviziune geografică sau administrativă; regiune, ținut. Florida e o provincie joasă, mlăștinoasă. RALEA, O. 21. 2. Teritoriu al unei țări, în afară de capitală. Mama a plecat cu mine în provincie și el, cînd a ieșit din arest, nu ne-a mai găsit. DEMETRIUS, C. 25. 3. Orice teritoriu cucerit de romani afară din Italia și supus legilor romane. Colonia romană, în vreme de 160 ani, ajunse într-o stare foarte înfloritoare și una din cele mai frumoase provincii ale întinsei împărății romane. BĂLCESCU, O. II 11. – Variantă: provínție (ALECSANDRI, T. 482) s. f.

PROVÍNCIE s.f. 1. Țară, regiune cucerită de romani în afara Italiei, supusă legilor romane și administrată de un guvernator roman. 2. Regiune, împărțire administrativă din unele țări. ♦ Orice parte a unei țări care este în afara capitalei. [Pron. -ci-e, var. provinție s.f. / < lat. provincia, cf. it. provincia, fr. province].

PROVÍNCIE s. f. 1. teritoriu cucerit de romani în afara Italiei, supus legilor și organizării romane. 2. regiune administrativă din unele țări. ◊ orice parte a unei țări în afara capitalei. (< lat. provincia, fr. province)

PROVÍNCIE ~i f. 1) (în unele țări) Unitate teritorială și administrativă. 2) Teritoriu al unei țări, situat în afara capitalei, având anumite trăsături specifice. 3) (în Roma antică) Țară cucerită de romani și administrată de un guvernator. [G.-D. provinciei; Sil. -ci-e] /<lat. provincia, fr. province

provincie f. 1. nume ce Romanii dedeau țărilor cucerite afară din Italia: provinciile Greciei și Hispaniei; 2. întindere de țară ce face parte dintr’un Stat: România coprindea în vechime mai multe provincii: Oltenia, Țara Românească, Moldova, Basarabia și Bucovina; 3. ceeace este afară din capitală: Bucureștii și provincia.

*províncie f. (lat. provincia). Nume dat de Romanĭ țărilor cucerite afară din Italia și care maĭ întîĭ s’a dat Provențeĭ (suduluĭ Franciiĭ). Întindere maĭ mare dintr’o țară: România se compune din maĭ multe provinciĭ. Locuitoriĭ din provinciĭ: provinciile liberale. Restu țăriĭ (în opoz. cu capitala): a locui în provincie.

provință sf vz provincie

provinție sf vz provincie

PROVÍNȚIE s.f. v. provincie.

províncie (-ci-e) s. f., art. província (-ci-a), g.-d. art. provínciei; pl. províncii, art. provínciile (-ci-i-)

províncie s. f. (sil. -ci-e), art. província (sil. -ci-a), g.-d. art. provínciei; pl. províncii, art. provínciile (sil. -ci-i-)

PROVÍNCIE s. 1. (înv.) periferie. (A plecat în ~.) 2. (GEOL.) provincie metaliferă = provincie metalogenetică; provincie metalogenetică v. provincie metaliferă.

PROVINCIE s. (înv.) periferie. (A plecat în ~.)

províncie (províncii), s. f. – Ținut, regiune. – Var. înv. provinție. Lat. provincia (sec. XVIII). – Der. provincial, adj.; provincialism, s. n.

provincie distributivă, → arie sursă.

provincie petrologică, (engl.= petrological province) reg. acoperită cu material de aceeași origine sau care a provenit din aceeași sursă. Termenul are semnificații deosebite pentru rocile magmatice și pentru rocile sedimentare: 1. p.p. magmatică este alcătuită din roci comagmatice sau care provin din diferențierea aceluiași rezervor magmatic (p. laramică, banatitică); 2. pt. o p.p. sedimentară, elementul principal îl reprezintă comunitatea de sursă a materialului, care poate fi determinată, în cazul rocilor detritice, prin intermediul asociațiilor de min. grele sau prin natura fragmentelor litice. În conturarea unei p.p.sedimentare se va putea recunoaște, plecând de la unitatea de origine a materialului (→ ariei sursă), și o comunitate de condiții tectogenetice, litologice și temporale.

PROVÍNCIE (< lat., fr.) s. f. 1. (În Roma antică) Teritoriu din afara Italiei, organizat de romani după cucerire și administrat de un magistrat (proconsul, procuror, legat). 2. Teritoriul unei țări în afară de capitală. 3. (În unele țări) Unitate administrativ-teritorială (ex. în Canada, Indonezia, Laos ș.a.). 4. P. metalogenetică (sau metaliferă) = regiune care cuprinde zăcăminte metalifere de aceeași origine (eruptivă, sedimentară sau metamorfică), apărute în anumite condiții și într-un anumit stadiu al evoluției geologice a unei regiuni și ale căror roci componente prezintă caractere petrografice generale comune. Termenul se utilizează mai ales în cazul formațiunilor eruptive. P. paleogeografică = regiune întinsă din scoarța terestră care, într-un anumit interval de timp geologic, a prezentat condiții fizico-geografice specifice de relief, de climă, de salinitate a apelor, care au generat o floră și o faună specifice. P. biogeografică = subunitate în cadrul regionării biogeografice a globului, mai mică decât subregiunea (ex. p. dacică și cea moesică sunt subunități ale subregiunii eurosiberiene).