prețuire sf [At: DRLU / Pl: (rar) ~ri / E: prețui] 1 (Îvp) Determinare aproximativă a prețului (1) unui bun care poate fi vândut Si: (îrg) prețăluire (1), (înv) prețuială (1). 2 Apreciere a calităților cuiva sau a ceva Si: (Mun) prețuială (2). 3 Popularizare a calităților cuiva sau a ceva Si: (Mun) prețuială (3).

PREȚUÍRE, prețuiri, s. f. Faptul de a prețui. 1. Evaluare, estimare. Se făcură atunci mari. sfezi între creditori și datornici, pentru prețuirea mărfurilor- date și primite. BĂLCESCU, O. II 43. 2. Recunoaștere a valorii, a importanței unei persoane sau a unui lucru; apreciere. Legătura dintre popor și scriitor creează acestora din urmă o situație de răspundere; prețuirea lui e cu mult mai mare decît altădată. SADOVEANU, E. 197.

prețuíre s. f., g.-d. art. prețuírii

prețuíre s. f., g.-d. art. prețuírii; pl. prețuíri

PREȚUÍRE s. 1. v. evaluare. 2. v. apreciere. 3. v. admirație.

PREȚUIRE s. 1. apreciere, calcul, calculare, estimare, estimație, evaluare, măsurare, socotire, (reg.) prețuială, (înv.) prețăluire. (~ valorii unui obiect.) 2. apreciere, atenție, cinste, cinstire, considerație, onoare, respect, stimă, trecere, vază, (livr.) condescendență, deferentă, reverență, (înv. și reg.) seamă, (reg.) prețuială, (Mold.) lefterie, (înv.) laudă, socoteală, socotință, (grecism înv.) sevas, (înv. fam.) baftă, (fig.) credit. (Se bucură de multă ~.) 3. admirație, stimă, (înv.) mirare. (~ mea pentru el a rămas statornică.)

Prețuire ≠ dispreț