precursor, ~oare [At: NEGULICI / V: (rar) ~oară sf / Pl: ~i, ~oare / E: fr précurseur, lat praecursor] 1 smf Persoană care desfășoară o activitate creatoare complet nouă într-un anumit domeniu. 2 a Care pregătește terenul pentru o dezvoltare ulterioară mai largă într-un anumit domeniu Si: înaintaș, premergător, (înv) piodrom.

PRECURSÓR, -OÁRE, precursori, -oare, s. m. și f. Persoană care desfășoară o activitate de înaintaș în domeniul social, politic, literar sau științific, care pregătește terenul pentru o dezvoltare ulterioară mai largă; înaintaș, premergător. Bălcescu, așa cum îl cunoșteam acum, a fost precursorul luptătorilor democrați. SADOVEANU, E. 53. Marinarii antichității venerau argonauții, ca pe adevărații precursori ai meșteșugului de a pluti cu pînze. C. PETRESCU, Î. I 15.

PRECURSÓR, -OÁRE s.m. și f. Înaintaș, premergător (într-un domeniu oarecare). [Cf. fr. précurseur, lat. praecursor].

PRECURSÓR, -OÁRE I. s. m. f. predecesor. II. adj. care precedă, anunță un fapt. (< fr. précurseur, lat. praecursor)

PRECURSÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care, prin activitatea sa, creează condițiile necesare pentru dezvoltarea ulterioară a unei activități mai ample; înaintaș. /<fr. précurseur

precursor m. premergător.

*precursór, -oáre adj. (lat. praecúrsor, -óris, d. prae, înainte, și cúrrere, cursum, a alerga. V. curg). Premergător, care precede anunțînd orĭ pregătind calea altuĭa: semnele precursoare ale furtuniĭ. Subst. Alchimiștiĭ aŭ fost precursoriĭ chimiștilor. V. preditecĭ.

înainte-mergător, -oáre adj. și s. Răŭ zis îld. înaintaș, premergător saŭ precursor (supranumele luĭ Ion Botezătoru).

precursór s. m., pl. precursóri

precursór s. m., pl. precursóri

precursor, -soare.

PRECURSÓR s. v. predecesor.

PRECURSOR s. antecesor, înaintaș, predecesor, premergător, (înv.) procatoh, prodrom, înainte-mergător, (înv., bis.) prediteci. (~ii noștri direcți.)