PRÁȘILĂ, prașile, s. f. Prășit¹. [Var.: prășílă s. f.] – Et. nec.

prașilă sf [At: I. IONESCU, C. 119/8 / V: ~șulă^[1], (reg) prăș~ / Pl: ~le / E: cf prăși¹, prașă] 1-2 Prășit¹ (1-2). 3 (Îs) ~ oarbă Prășit¹ (1) făcut printre rândurile de culturi. corectată

PRÁȘILĂ, prașile, s. f. (Pop.) Prășit¹. [Var.: prășílă s. f.] – Et. nec.

PRÁȘILĂ, prașile, s. f. Acțiunea de a prăși; prășit. De s-ar întoarce de la prașila porumbului, și tot n-ar fi așa de aprinși. DELAVRANCEA, O. II 348. I-am învățat... să pună cartofi, fasole, morcovi și pătrunjel, să sădească varză și tutun, să poarte grijă de viță, ba la anul am să-i pun chiar și la prașilă. SLAVICI, O. I 76. Și zici că te-am încărcat cu zece zile de prașilă, măi Ioane, așa? CARAGIALE, O. II 43. – Variantă: prășílă (PAMFILE, A. R. 73, VLAHUȚĂ, O. A. II 54) s. f.

PRÁȘILĂ ~e f. Acțiunea de a prăși. [G.-D. prășilei] /Orig. nec.

pràșilă f. săparea porumbului.

práșilă f., pl. e (sîrb. prašina, praf, colb. V. prășesc). Prașă, prășit: mergem la prașilă.

prașulă sf vz prașilă

prășilă sf vz prașilă

práșilă s. f., g.-d. art. práșilei; pl. práșile

práșilă s. f., g.-d. art. práșilei; pl. práșile

prașilă, pl. prașile

prașilă.

PRÁȘILĂ s. v. prășit.

PRAȘILĂ s. (AGRIC.) prășire, prășit, sapă, săpare, săpat, (pop.) prașă, prășitură, (reg.) copoit, prășeală, săpătură, tîrșenit, tîrșit. (~ porumbului.)