poruncit, ~ă [At: PSALT. HUR. 65^v/14 / V: (îrg) ~rân~, (înv) ~răncită sf, ~ron~ a, ~roncită sf, purăncită sf / Pl: ~ciți, ~e / E: porunci] 1-2 sn, a (Ceea ce este) cerut printr-o poruncă (1) Si: ordonat, (înv) orânduit, oprit Vz impus, pretins. 3-4 sn, a (Pop) (Ceea ce a fost) cerut să-i fie adus, pus la dispoziție, pentru a fi imediat consumat Si: comandat. 5-6 sf (Înv) Poruncă (1, 10).

PORUNCÍT, -Ă, porunciți, -te, adj. 1. Cerut printr-o poruncă, pretins, impus. Rînduiala hoțului la stîni era tot așa de tare. Bacii și oierii erau ținuți să-i puie la țiitorile poruncite tainul. SADOVEANU, O. L. 151. 2. Care a fost făcut sau executat în urma unei comenzi. (Substantivat) La o săptămînă, s-a întors vistiernicul la împărăție cu cele poruncite. SADOVEANU, D. P. 39. Podul, cu toate cele poruncite, era acum gata. CREANGĂ, P. 85. – Variantă: (regional) poroncít, -ă (RUSSO, S. 72) adj.

porăncită sf vz poruncit

porâncit, ~ă a, sf vz poruncit

poroncit, ~ă a, sf vz poruncit

purăncită sf vz poruncit

PORONCÍT, -Ă adj. v. poruncit.