PORÉCLĂ, porecle, s. f. 1. Supranume dat unei persoane în legătură cu o trăsătură caracteristică a fizicului său, a psihicului sau a activității sale. 2. (Înv. și reg.) Nume de familie. [Var.: (reg.) polícră, poríclă s. f.] – Din sl. poreklo.

poreclă sf [At: CORESI, EV. 155 / V: (reg) plorică, polecră, policră, poloce, polocri sfi, polocru (Pl și: poloacre) sn, ~reglă, ~ric~, ~riglă, ~rlocre, ~roclă, ~rocli sfi, prolecă, prolecră, prolică, proligă, prorică / Pl: ~le / E: slv порєкло] 1 (Îrg) Nume de familie. 2 Supranume dat, de obicei în bătaie de joc, unei persoane, și urmașilor ei, uneori în legătură cu o trăsătură caracteristică a aspectului său exterior, a psihicului sau a activității sale Si: (rar) poreclire (4), (îvr) poreclitură. 3 (Pgn) Supranume.

PORÉCLĂ, porecle, s. f. 1. Supranume dat, de obicei în bătaie de joc, unei persoane, mai ales în legătură cu o trăsătură caracteristică a aspectului său exterior, a psihicului sau a activității sale. 2. (Înv. și reg.) Nume de familie. [Var.: (reg.) polícră, poríclă s. f.] – Din sl. poreklo.

PORÉCLĂ, porecle, s. f. 1. Supranume dat (uneori în bătaie de joc) unei persoane, în legătură cu o trăsătură caracteristică a aspectului său exterior, a psihicului sau a activității sale. Îi spuneau Cocor, căci avea nas lung și coroiat și sta puțin adus din șale... Mitrea, care semăna leit cu taică-su, fusese înscris la primărie cu porecla tatălui său. SADOVEANU, M. C. 7. Porecla alintată și zoologică, Nevăstuica, a căpătat-o mai tîrziu, la un an jumătate, cînd tot unchiul Izu care-i fusese naș, impresionat de neastîmpărul ochilor și mișcărilor, a mai botezat-o a doua oară. C. PETRESCU, A. 449. Ne dase nume de curcani Un hîtru, bun de glume; Noi am schimbat lîngă Balcani Porecla în renume! ALECSANDRI, O. 235. 2. (Învechit și popular) Nume de familie. Ce-ar zice moșul meu cînd ar afla că mi-am schimbat porecla familiei? ALECSANDRI, T. 1016. Ca să se supuie modei polone, mai adăogi și un «schi» la porecla sa și din Scavin se făcu Scavinschi. NEGRUZZI, S. I 205. – Variante: (regional) polícră (DUMITRIU, N. I. 64), poríclă (MACEDONSKI, O. II 167), poríglă (RETEGANUL, P. III 18) s. f.

PORÉCLĂ ~e f. 1) Supranume dat unei persoane (de obicei în batjocură) având la bază o anumită trăsătură caracteristică a acesteia. 2) înv. Nume de familie. [G.-D. poreclei] /<sl. poreklo

poreclă f. 1. supranume dat mai ales în bătaie de joc: noi am schimbat porecla în renume AL.; 2. supranume în genere: o falnică poreclă, un titlu de strămoș AL. [Slav. POREKLO].

poréclă f., pl. e (vsl. po-reklo, poreclă, d. rešti-rekon, a zice. V. pro-roc). Prenume, nume de familie. Supranume (maĭ ales ironic): Peneș Curcanu șĭ-a schimbat porecla în renume. – În vest și poriclă, polecră (Șez. 37, 16), policră, în Trans. și poriglă, în Bihor (Șez. 37, 130) prolícă, pl. icĭ.

cheaș sn [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Poreclă.

polecră sf vz poreclă

policră sf vz poreclă

polocră^[1] sf vz poreclă

polocre^[1] sf vz poreclă

polocri¹ sf vz poreclă

polocru sm vz poreclă

poreglă sf vz poreclă

poriclă sf vz poreclă

poriglă sf vz poreclă

porlocre sf vz poreclă

poroclă sf vz poreclă

porocli¹ sm vz poreclă

prolecă sf vz poreclă

prolecră sf vz poreclă

prolică sf vz poreclă

prorică sf vz poreclă

PORÍGLĂ s. f. V. poreclă.

PORÍGLĂ s. f. v. poreclă.

polécră, V. poreclă.

polícră, -crésc, V. poricl-.

polocrésc, V. poreclesc.

poreclésc v. tr. (d. poreclă). Daŭ o poreclă, supranumesc: copiiĭ aŭ obiceĭ de se poreclesc între eĭ. – Și poroclesc (est), poriclesc, policresc și polocresc (vest).

prolícă, V. poreclă.

poréclă (-re-clă) s. f., g.-d. art. poréclei; pl. porécle

poréclă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. poréclei; pl. porécle

poreclă

poreclă, -cle.

PORÉCLĂ s. nume, supranume, (livr.) cognomen, (franțuzism) sobrichet, (înv. și reg.) sclitadă, (Olt., Munt. și Transilv.) ponos, (înv.) poreclitură. (Ce ~ i-a pus?)

PORÉCLĂ s. v. nume de familie, patronim, patronimic.

PORECLĂ s. nume, supranume, (livr.) cognomen, (franțuzism) sobrichet, (înv. și reg.) sclitadă, (Olt., Munt. și Transilv.) ponos, (înv.) poreclitură. (Ce ~ i-a pus?)

poreclă s. v. NUME DE FAMILIE. PATRONIMIC.

poréclă (porécle), s. f. – Supranume. – Var. poriclă, polecră. Sl. (sb., cr.) poreklo (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 278; Iordan, Dift., 97). – Der. porecli (var. porocli), vb. (a supranumi).

PORÉCLĂ s. f. (cf. sl. poreklo). v. supranúme.

polícră, (polecră), s.f. – (dial.) Poreclă; ciufulitură: „Moisenii sînt gîlcoi, așa li-i policra” (Papahagi, 1925). „La noi, tăte satele au câte o polecră” (idem: 315). – Din poreclă (< sl. poreklo, Miklosich, Cihac, Iordan, cf. DER; DEX, MDA).