POLITÉTZE (2) politetzi s. f. 1. Mod de comportare caracterizat prin bunacuviintza respect shi amabilitate in relatziile cu ceilaltzi oameni. ◊ Pronume personal (sau posesiv) de politetze = pronume personal la persoana a doua shi a treia folosit in semn de respect fatza de persoana careia ne adresam sau despre care se vorbeshte. ◊ Loc. adj. De politetze = a) care exprima politetze; politicos amabil; b) protocolar. ◊ Loc. adv. Din (sau de rar pentru) politetze = fiind obligat de anumite cerintze (formale) de conduita de eticheta. + Ansamblu de reguli de comportament in spiritul buneicuviintze al amabilitatzii shi al respectului reciproc. 2. (Fam.; la pl.) Cuvinte sau gesturi care exprima politetzea (1) (exagerata a) cuiva fatza de cineva. [Pl. shi: (2) politetzuri. Var.: politétza s. f.] Din fr. politesse.

politetze sf [At: POTECA F. / V: (iuz) ~tza (inv) ~tesa (S shi: ~tessa) / Pl: (fam) ~tzi ~tzuri / E: fr politesse] 1 sf Atitudine sau comportare atenta amabila respectuoasa fatza de cineva sau de ceva care denota bunacuviintza shi bunacreshtere Si: amabilitate. 2 (Is) Pronume (personal sau posesiv) de ~ Pronume care se foloseshte in vorbirea cu sau despre o persoana careia i se cuvine respect sau pentru ai impune respect. 3 (Ila) De ~ Care exprima politetze Si: amabil politicos (2). 4 (Ial) Protocolar. 5 (Ilav) Din (sau de rar pentru) ~ Obligat de anumite cerintze formale de conduita de eticheta. 6 (Ial) Formal. 7 (Fam; ccr; lpl) Cuvinte sau gesturi care exprima o comportare amabila respectuoasa fatza de cineva. 8 Ansamblu de reguli de comportament in spiritul amabilitatzii al buneicuviintze.

POLITÉTZE (2) politetzi s. f. 1. Atitudine comportare conforma cu bunacuviintza amabila politicoasa; amabilitate. ◊ Pronume personal (sau posesiv) de politetze = pronume care se foloseshte in vorbirea cu sau despre o persoana careia i se cuvine respect sau pentru ai impune respect. ◊ Loc. adj. De politetze = a) care exprima politetze; b) politicos amabil; protocolar. ◊ Loc. adv. Din (sau de rar pentru) politetze = fiind obligat de anumite cerintze (formale) de conduita de eticheta. ♦ Ansamblu de reguli de comportament in spiritul buneicuviintze al amabilitatzii shi al respectului reciproc. 2. (Fam.; la pl.) Cuvinte sau gesturi care exprima politetzea (1) (exagerata a) cuiva fatza de cineva. [Pl. shi: (2) politetzuri. Var.: politétza s. f.] Din fr. politesse.

POLITÉTZE s. f. (SHi in forma politetza) Atitudine binevoitoare atenta potrivit cerintzelor buneicuviintze; amabilitate. Se purta co politetza exagerata cu toata lumea. BART E. 365. Domnul cu multa politetza: dragutza daca nu te superi mash ruga... inca un pahar cu apa. CARAGIALE M. 151. El ma primi cu aleasa politetza. NEGRUZZI S. I 309. Varianta: politétza s. f.

POLITÉTZE s.f. Fel de a se purta de a vorbi in societate potrivit cerintzelor buneicuviintze; amabilitate. [Var. politetza s.f. / < it. politezza cf. fr. politesse].

POLITÉTZE s. f. fel de a se purta a vorbi in societate potrivit cerintzelor buneicuviintze; amabilitate. (< fr. politesse)

POLITÉTZE ~i f. 1) Comportament politicos; atitudine amabila; amabilitate. 2) Vorba sau gest care exprima un astfel de comportament (de obicei exagerat). [G.D. politetzii; Pl. shi politetzuri] /<fr. politesse

politesa sf vz politetze

politetza sf vz politetze

POLITÉTZA s.f. v. politetze.

servíciu de politétze sint. s. ◊ „[...] in fine voi mentziona k statziile au fost dotate special pentru ashanumitele «servicii de politetze» curatzirea parbrizelor a farurilor shi stopurilor in timpul alimentarii mashinilor la pompe.” R.l. 21 V 77 p. 5 (din serviciu + de + politetze)

politetza f. mod de a vorbi sau de a se purta conform cu obiceiurile persoanelor bine crescute. [Dupa fr. politesse].

*politétza f. pl. ĭ rar e (fr. politesse d. it. politezza id. [azĭ pu curatzenie] polito fr. poli cĭoplit civilizat). Curtenie urbanitate amabilitate.

politétze s. f. art. politétzea g.d. art. politétzii; (amabilitatzi) pl. politétzi/politetzúri

politétze s. f. art. politétzea g.d. art. politétzii; (cuvinte gesturi) pl. politétzi / politétzuri

politétze s. f. pl. politetzi (politetze)

politetze

politetza tze.

POLITÉTZE s. 1. cuviintza decentza respect (livr.) reverentza urbanitate (livr. fig.) urbanism. (O atitudine plina de ~.) 2. amabilitate maniera (livr.) civilitate. (E deo ~ ireproshabila.) 3. v. curtoazie.

POLITETZE s. 1. cuviintza decentza respect (livr.) reverentza urbanitate (livr. fig.) urbanism. (O atitudine plina de ~.) 2. amabilitate maniera (livr.) civilitate. (E deo ~ ireproshabila.) 3. amabilitate atentzie curtoazie galanterie gentiletze (rar) curtenie (inv.) libov. (~ fatza de femei.)

Politetze ≠ impolitetze apolitetze badaranie bruschetze brutalitate grosolanie indelicatetze nepolitetze nedilecatetze vulgaritate

POLITETZE. Subst. Politetze amabilitate omenie amenitate (frantzuzism) maniera bunacuviintza; decentza; urbanism (fig.) urbanitate (rar); curtenie curtoazie galanterie gentiletze. Respect stima consideratzie condescendentza deferentza. Omagiu. Afabilitate cordialitate; bunavointza atentzie indatorire (rar) complezentza serviabilitate. Salut salutare reverentza inchinare inchinaciune plecaciune. Felicitare; compliment. Bunacreshtere educatzie; cei shapte ani de acasa. Reguli de politetze codul manierelor elegante eticheta (fig.) protocol ceremonial ceremonie. Adj. Politicos de politetze amabil manierat binecrescut cuviincios respectuos condescendent civilizat urban (fig.) ceremonios ceremonial (rar); curtenitor galant gentil. Afabil cordial; binevoitor atent indatoritor prevenitor complezent serviabil. Vb. A fi politicos; a avea o comportare civilizata a se purta cu manushi a da dovada de tact. A saluta a se inchina a face reverentze a se pleca. A prezenta (cuiva) omagii. A felicita a complimenta. Adv. Din politetze (in mod) politicos amabil. V. comportare cordialitate educatzie formule de salut respect salut sociabilitate.