POLÉN, polenuri, s. n. (Bot.) Pulbere, de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice produse de anterele staminelor. – Din fr., lat. pollen, germ. Pollen.

polen¹ sn [At: ER 83^v/11 / V: (înv) ~lin, (reg) ~eu / Pl: (rar) ~uri / E: fr pollen, lat pollen, ger Pollen, Polin, it polline] 1 (Bot) Pulbere constituită din grăuncioare sferice, microscopice, gălbui, produsă de anterele staminelor. 2 (Trs; Buc) Păstură¹ (1).

polen² sms [At: BORZA, D. 23 / V: ~e s / E: ucr полин] (Bot; reg; șîs ~ de cel mare) Pelin (1) (Artemisia absinthium).

POLÉN, (rar) polenuri, s. n. (Bot.) Pulbere, de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice produse de anterele staminelor. – Din fr., lat. pollen, germ. Pollen.

POLÉN, (rar) polenuri, s. n. Pulbere, de obicei galbenă, în care se găsesc celulele mascule ale plantelor cu flori și care se produce în antenele staminelor. Albinele grele de mierea suptă și cu picioarele încărcate de polen se întorc seara din îndepărtate finețe. C. PETRESCU, S. 180. Suflul renăscător al vîntului dezrobește polenurile și le împrăștie. ANGHEL, PR. 115.

POLÉN s.n. Pulbere (galbenă) provenită din staminele plantelor cu flori, care reprezintă celulele sexuale mascule. [< fr. pollen, cf. lat. pollen – făină fină].

POLÉN s. n. pulbere (galbenă) produsă de staminele fanerogamelor, celulele reproducătoare mascule. (< fr., lat. pollen, germ. Pollen)

POLÉN ~uri n. bot. Praf gălbui produs de anterele plantelor cu semințe. /<fr., lat. pollen, germ. Pollen

polen n. Bot. pulberea fecundătoare a florilor.

* polén n., pl. e și urĭ (fr. pollen, d. lat. póllen, póllinis, făină foarte măruntă). Bot. Prafu fecundat al florilor, pe care-l răspîndesc maĭ mult insectele.

polene s vz polen²

poleu² sn vz polen¹

polin² sn vz polen¹

polén s. n., pl. polénuri

polén s. n., pl. polénuri

POLÉN s. (BOT.) (înv. și reg.) pulbere. (~ de flori.)

POLEN s. (BOT.) (înv. și reg.) pulbere. (~ de flori.)

polén s.m. sg. (reg.) pelin.

POLÉN (< germ., fr.; {s} lat. pollen „făină, pulbere fină”) s. n. Pulbere, în general gălbuie, constituită din grăuncioare microscopice (15-200 μ), care conțin gameții masculini; sunt produse de antenele staminelor. P. căzut pe stigmatul florii germinează, formând tubul polinic, care transportă gameții până la ovul.

polen s. n. sg. (er., eufem.) spermă.

a da (pe cineva) cu polen expr. (er., eufem.) a lăsa (o femeie) gravidă / însărcinată.