polemic, ~ă [At: MAIOR, I. B. 86/20 / Pl: ~ici, ~ice / E: ngr πολεμική, it polemico, fr polémique] 1 a Care presupune o atitudine critică Si: combativ, critic. 2 a Care are caracter de controversă. 3 a Care se prezintă sub forma unei lupte de idei vii sau agresive. 4-5 sf (Discuție în contradictoriu, agresivă sau aprinsă, sau) luptă de idei în scris, pe o temă literară, științifică, politică etc. Si: controversă, dezbatere, (mgî) polemie (1).

POLÉMIC, -Ă, polemici, -e, adj. Care ține de polemică, cu tendință de polemică; critic, combativ, bătăios. Cînd nu urmărește cîștigarea unei biruinți polemice, ci stabilirea unor adevăruri, chiar aspră, critica e mai folositoare decît o apologie. SADOVEANU, E. 40. Creștinismul meu este astăzi social și polemic. GALACTION, O. I 335.

POLÉMIC, -Ă adj. Care aparține polemicii; critic, combativ. [Cf. fr. polémique].

POLÉMIC, -Ă I. adj. specific polemicii; critic, combativ. II. s. f. discuție în contradictoriu; luptă de idei cu privire la o problemă literară, științifică etc. (< fr. polémique, gr. polemikos)

POLÉMIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de polemică; propriu polemicii. /<fr. polémique

*polémic, -ă adj. (vgr. polemikós, de războĭ, d. pólemos, războĭ). Relativ la o ceartă pin scris: stil polemic, operă polemică. S. f., pl. ĭ. Ceartă pin scris: polemică literară, religioasă.

polémic adj. m., pl. polémici; f. polémică, pl. polémice

polémic adj. m., pl. polémici; f. sg. polémică, pl. polémice

POLÉMIC adj. v. combativ.

POLEMIC adj. combativ, critic. (Ton ~.)