POLÉMICĂ, polemici, s. f. Discuție în contradictoriu (mai ales în scris și de obicei vehementă); luptă de idei cu privire la o problemă literară, artistică, politică sau științifică. Polemica cu criticii «Năpastei» voi face-o într-un articol deosebit. GHEREA, ST. CR. II 145. Printr-o polemică, criticul Gherea înțelege «o formă literară și științifică» avînd menirea de a limpezi și a răspîndi în masele publicului diferite principii și vederi literare și științifice. DEMETRESCU, O. 169.

POLÉMICĂ s.f. Discuție contradictorie asupra unui subiect, asupra unei teme etc.; luptă de idei cu privire la o problemă literară, științifică etc. [< fr. polémique, it. polemica, cf. gr. polemikos < polemos – război].

POLÉMICĂ ~ci f. Discuție în contradictoriu; controversă. ~ științifică. ~ politică. [G.-D. polemicii] /<fr. polémique

polemică f. ceartă cu condeiul.

polemic, ~ă [At: MAIOR, I. B. 86/20 / Pl: ~ici, ~ice / E: ngr πολεμική, it polemico, fr polémique] 1 a Care presupune o atitudine critică Si: combativ, critic. 2 a Care are caracter de controversă. 3 a Care se prezintă sub forma unei lupte de idei vii sau agresive. 4-5 sf (Discuție în contradictoriu, agresivă sau aprinsă, sau) luptă de idei în scris, pe o temă literară, științifică, politică etc. Si: controversă, dezbatere, (mgî) polemie (1).

POLÉMIC, -Ă I. adj. specific polemicii; critic, combativ. II. s. f. discuție în contradictoriu; luptă de idei cu privire la o problemă literară, științifică etc. (< fr. polémique, gr. polemikos)

polémică s. f., g.-d. art. polémicii; pl. polémici

polémică s. f., g.-d. art. polémicii; pl. polémici

POLEMICĂ (< fr. polémique < gr. polemikos, din polemos, război) Formă a disertației critice apărute în paginile unei publicații, confruntare de principii, idei sau păreri între doi oameni de știință, critici, literați, oameni politici etc. În domeniul literar, polemica implică o anumită urbanitate în exprimarea ideilor, deplina stăpînire a problemei, bună-credință și obiectivitate, surprinderea părților lacunare în argumentarea adversarului, ea nefiind condiționată de vreun interes personal, ci numai în scopul restabilirii unui adevăr, al limpezirii unei probleme. Polemiști de seamă în literatura noastră: Titu Maioreseu, G. Dobrogeanu-Gherea, M. Eminescu, E. Lovinescu, N. Iorga etc. Un exemplu de polemică de ținută academică este acela dintre T. Maiorescu și G. Dobrogeanu-Gherea. „Eminentul nostru critic, d-l T. Maioreseu, în articolul său ”Poeți și critici„ exprimă o părere, care a trebuit sa facă pe mulți să se mire. D-sa zice că în țară n-are ce mai căuta critica, deoarece, la noi, ea a avut un rol de îndeplinit, dar acuma nu mai are... D-l Maiorescu, om luminat, instruit – care și-a format cunoștințele și gustul literar după geniile cele mai mari ale Germaniei, după Lessing, Schiller, Goethe, – cunoscător al literaturii europene, om cu gust artistic și cu tact critic, și-a făcut datoria în sensul de mai sus, a stat strajă înaintea edificiului literaturii... Se-nțelege, va fi fost și d-sa părtinitor, lucru firesc și de neînlăturat, cînd critica e critică judecătorească.” (C. DOBROGEANU-GHEREA, Studii critice)