POÁLA poale s. f. I. 1. Partea de jos a unui veshmant femeiesc sau a unor obiecte de imbracaminte (incheiate in fatza); tivitura a unui obiect de imbracaminte; partea de la talie in jos mai larga a unor veshminte; (pop.) fusta. ◊ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) inaintea la picioarele cuiva; b) la voia la bunulplac al cuiva. ◊ Expr. A se tzine de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta in preajma sau sub ocrotirea mamei a nu se departa de ea; b) a urmari cu insistentza pe cineva a se tzine scai de cineva. Al trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici familie numeroasa a avea greutatzi familiale. (Fam.; despre femei) A tzine (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nui lasa (cuiva) prea multa libertate de actziune al tzine din scurt a dispune de cineva. Ashi da poalele peste cap sau ashi lua (ori ashi pune) poalele in cap = a nu mai tzine socoteala de nimic a depashi orice limita; a da pe fatza un caracter josnic imoral. A saruta poala (sau poalele) cuiva = a saruta partea de jos a hainei unui suveran in semn de supunere shi respect potrivit unui obicei azi ieshit din uz; a se inchina; p. ext. a se prosterna a se umili. ♦ (Placinta cu) poale (sau poalele)n brau = placinta facuta din bucatzi patrate de aluat ale carei coltzuri se intorc peste umplutura formand un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsa intre brau shi genunchi impreuna cu partea de imbracaminte corespunzatoare la o persoana care shade; partea de jos shi din fatza a unei fuste a unui shortz etc. adusa in sus shi tzinuta cu mana sau prinsa in brau formand o adancitura in care se pot aduna ori duce anumite lucruri. ◊ Loc. adv. Cu poala = in cantitate mare mult. ◊ Expr. (Rar) A duce pe cineva in poala = a ocroti a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse intro poala (I 2). O poala de oua. 3. Spec. (La pl.) Bucata de panza frumos lucrata cu care se impodobeshte o icoana sau cu care se acopera masa din altar. 4. Parte marginala a unei piei (care acoperea abdomenul shi picioarele animalului). II. P. anal. 1. Margine a unei paduri situata de obicei mai in vale. 2. Parte a cerului marginita de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zona mai larga de la baza unei forme de relief inalte (munte deal pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei cladiri a unui zid; baza temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poalarandunicii sau poalaMaiciiDomnului = volbura; poalaSfinteiMarii = planta erbacee din familia labiatelor cu tulpina inalta cu frunze mici aromate shi flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; in sintagma) Poalaalba = leucoree. Din sl. pola.

poálenbrau s. f. pl.

poálenbrau (placinta) s. f. pl.