plită sf [At: DDRF / V: (reg) pri~ / Pl: ~te / E: rs, ucr плита, ceh plita] 1 Placă de fontă, cu unul sau cu mai multe ochiuri acoperite cu rotițe, care constituie partea de deasupra a unei mașini de gătit. 2 (Pgn) Mașină de gătit. 3 (Rar) Sobă. 4 Dispozitiv metalic în formă de plită (1), fixat pe un postament, care servește la gătitul mâncării, la încălzirea unor lichide etc. cu ajutorul gazului metan sau al curentului electric. 5 (Reg; îf prită) Poliță la cuptor, la sobă, sub fereastră etc. 6 Aparat electric de laborator care servește la încălzirea directă a vaselor de sticlă cu fund plat.

PLÍTĂ, plite, s. f. Placă de fontă, de obicei cu una sau mai multe găuri acoperite cu rotițe, care constituie partea de deasupra a unei mașini de gătit; p. ext. mașină de gătit (făcută din fontă). Trase cu un bețișor o rotiță de la plită și lăsă bilețelul să-i cadă peste jar. MIHALE, O. 67. Afară subt un șopron era plita de vară. CAMIL PETRESCU, O. II 519.

PLÍTĂ ~e f. 1) Placă de fontă cu două (sau mai multe) ochiuri, acoperite cu niște cercuri de diferite mărimi, care constituie partea de deasupra a sobei de gătit. 2) Instalație de gătit prevăzută cu o astfel de placă. ◊ ~ electrică reșou. /<rus., ucr. plita

plítă f., pl. e (rut. rus. pol. ceh. plita, lespede, vsl. plita. plinŭta, d. vgr. plinthos, cărămidă). Est. Placă de schijă cu ochĭurĭ pe care se pun oalele la foc ca să se prepare bucatele. Mașină de bucătărie, de preparat bucate. – În Arg. prită.

prită sf vz plită

prítă, V. plită.

plítă s. f., g.-d. art. plítei; pl. plíte

plítă s. f., pl. plíte

PLÍTĂ s. (reg.) tablă, (prin Transilv. și Olt.) plat, (Transilv.) ploatăn, (Bucov.) șparhat. (~ a sobei, a mașinii de gătit.)

PLITĂ s. (reg.) tablă, (prin Transilv. și Olt.) plat, (Transilv.) ploatăn, (Bucov.) șparhat. (~ a sobei, a mașinii de gătit.)

plítă (plíte), s. f. 1. Tablă de fontă la mașinile de gătit. – 2. Mașină de gătit. Sl. (rut., ceh.) plita (Cihac, II, 265; Miklosich, Fremdw., 118; Conev 62), din sl. plinŭta < gr. πλίνθος, cf. ngr. πλίθα.