PLÁTCĂ¹ s. f. (Înv.; în expr.) A intra (în) platcă = a) a pierde o partidă la jocul de cărți; b) a trebui să plătească o datorie. A pune (sau a face pe cineva) platcă = a face (pe cineva) să piardă la jocul de cărți. A rămâne platcă = a rămâne de rușine, a se face de râs. – Din sb., pol. platka.

platcă² sf [At: BOLINTINEANU, O. 367 / Pl: ? / E: pn platka] (Înv) 1 (Îe) A pune (sau a face pe cineva) ~ A face pe cineva să piardă la jocul de cărți. 2 (Îae) A păcăli pe cineva. 3 (Îlv) A pune (pe cineva) ~ peste ~ A înșela. 4 (Îal) A distruge. 5 (Îe) A intra (sau a fi) ~ A pierde la jocul de cărți. 6 (Îe) A intra în ~ (sau a fi de ~) A fi obligat să plătească o datorie. 7 (Îae) A rămâne dator. 8 (Îe) A rămâne ~ A rămâne de rușine. 9 (Îae) A se face de râs.

PLÁTCĂ¹ s. f. (În expr.) A intra (în) platcă = a) a pierde o partidă la jocul de cărți; b) a trebui să plătească o datorie. A pune (sau a face pe cineva) platcă = a face (pe cineva) să piardă la jocul de cărți. A rămâne platcă = a rămâne de rușine, a se face de râs. – Din scr., pol. platka.

PLÁTCĂ¹ s. f. (În expr.) A intra (în) platcă = a pierde o partidă la jocul de cărți; p. ext. a trebui să plătești o datorie. Stau tăcuți, pînă ce sfîrșeau cărțile din mînă, iar la urmă izbucneau în rîs sau înjurături, după cum intrau platcă sau nu. D. ZAMFIRESCU, R. 202. Am intrat în platcă de 250 fr., căci am trebuit să iau o datorie a lui pe seama mea. BĂLCESCU, la GHICA, A. 537. Trii sări de-a rîndul de cînd pierd necontenit. Nu mă pot scula o dată fără ca să nu intru platcă. ALECSANDRI, T. I 73. A pune (pe cineva) platcă = a face (pe cineva) să piardă la jocul de cărți. La un joc ce a făcut, am pus-o platcă... și se scoală, zicînd că ea nu plătește, că nu mai joacă. BOLINTINEANU, O. 367. A rămîne platcă = a rămîne de rușine, a se face de rîs. Dacă s-ar întîmpla să mă pălmuiască el dinaintea duducăi, atunci eu rămîn platcă. ALECSANDRI, T. 1413.

platcă (în jocul de cărți) a pune platcă, a face marț pe cineva: l’am pus platcă pe unul AL. [Serb. PLATKA].

2) plátcă f., pl. e și plătcĭ (sîrb. biti platka, a intra platcă, a nu reuși, d. platiti, a plăti; pol. platka, plată). Fam. A pune pe cineva platcă la jocu de cărțĭ, a-l învinge, a cîștiga partida. A fi, a rămânea, a intra platcă, a perde partida.

plátcă¹ (înv., numai în expr.) s. f.

plátcă (la jocul de cărți) s. f.

plátcă (plắtci), s. f. – Pierdere, derută la jocul de cărți. Sb., pol. platka (Cihac, II, 261), cf. a plăti.

a face (pe cineva) platcă expr. a face (pe cineva) să piardă.

a intra în platcă expr. 1. a pierde o partidă la jocul de cărți. 2. a trebui să plătească o datorie.

a pune (cuiva) platcă expr. a face (pe cineva) să piardă la jocul de cărți.

a rămâne platcă expr. a se face de râs.