picon sn [At: CV 1949, nr. 5, 25 / Pl: ~oane / E: it piccone] 1 Parte a ciocanului de abataj constituită dintr-o bară de oțel cu vârful ascuțit sau lat și care servește la ruperea sau la dislocarea rocilor de minereu. 2 (Pex) Ciocan de abataj.

PICÓN, picoane, s. n. Piesă de oțel cu vîrful ascuțit sau lat, care, primind lovitura pistonului ciocanului de abataj, despică sau rupe un material.

PICÓN s.n. Instrument pentru sfărâmat ziduri, stânci etc.; pichamăr; (spec.) piesă la un ciocan de abataj. [Pl. -oane, (s.m.) -oni. / < it. piccone].

PICÓN s. n. piesă a unui ciocan pneumatic, tijă ascuțită la vârf, pentru despicarea, dislocarea sau sfărâmarea rocilor, zidurilor etc. (< it. piccone)

PICÓN ~oáne n. Piesă componentă a ciocanului de abataj, constând dintr-o bară de oțel ascuțit la vârf, care sfărâmă materialele dure. /<it. piccone

picón s. n., pl. picoáne

picón s. n., pl. picoáne

PICÓN s. (TEHN.) pic, pichamăr, (reg.) ștecaiz.

PICON s. (TEHN.) pic, pichamăr, (reg.) ștecaiz.

PICON [pikõ], Gaëtan (1915-1976), critic literar și eseist francez. Sinteze („Panorama noii literaturi franceze”), monografii („Lectura lui Proust”, „André Malraux”). Eseuri („Scriitorul și umbra sa”, „Admirabilul cutremur al timpului”).

PICON SALAS, Mariano (1901-1965), prozator și eseist venezuelan. Diplomat. Lucrări de critică literară („Studii de literatură venezuelană”). Povestiri autobiografice („Călătorie în zori”); eseuri („De la Conquista la independență”, „La răscrucea a trei lumi”).