PERSISTÉNȚĂ s. f. Acțiunea sau faptul de a persista; caracterul a ceea ce este persistent; însușirea de a fi persistent. ◊ Persistența imaginilor = fenomen (pe care se bazează cinematografia) care constă în menținerea senzației vizuale pe retină un anumit timp după dispariția obiectului văzut. – Din fr. persistance.

persistență sf [At: MARIN, F. 377/9 / V: (înv) ~tancie sf / Pl: ~țe / E: fr persistance] 1 Stăruință. 2 Caracter a ceea ce este persistent Si: (Îvr) persistere (1). 3 Însușire a de a fi persistent Si: (îvr) persistere (2). 4 (Îs) ~ța imaginilor Fenomen care constă în menținerea senzației vizuale pe retină un anumit timp după dispariția obiectului văzut și pe care se bazează cinematografia. 5 (Rar) Ceea ce persistă, continuă să existe.

PERSISTÉNȚĂ, persistențe, s. f. Acțiunea sau faptul de a persista; caracterul a ceea ce este persistent; însușirea de a fi persistent. ◊ Persistența imaginilor = fenomen (pe care se bazează cinematografia) care constă în menținerea senzației vizuale pe retină un anumit timp după dispariția obiectului văzut. – Din fr. persistance.

PERSISTÉNȚĂ, persistențe, s. f. Acțiunea de a persista și rezultatul ei; stăruință. Persistență într-o atitudine. ◊ (Fiz.) Persistența imaginilor = fenomen pe care se bazează cinematografia și care constă în menținerea senzației vizuale pe retină un anumit timp după dispariția obiectului văzut.

PERSISTÉNȚĂ s.f. Acțiunea sau faptul de a persista; stăruință, insistență. ♦ Persistența imaginilor = menținere a unei senzații vizuale pe retină un anumit timp după ce imaginea obiectului a dispărut din câmpul vizual. [Cf. fr. persistance, it. persistenza].

PERSISTÉNȚĂ s. f. faptul de a persista; stăruință, insistență. ◊ persistența imaginilor = menținerea unei senzații vizuale pe retină un anumit timp după ce imaginea obiectului a dispărut din câmpul vizual. (după fr. persistance)

PERSISTÉNȚĂ f. Caracter persistent. /<fr. persistance, germ. Persistenz

persistență f. stăruință.

*persisténță f., pl. e (d. persistent; fr. persistance. V. sub-sistență). Acțiunea saŭ calitatea de a persista, stăruință, perseveranță, rezistență.

persistancie sf vz persistență

persisténță s. f., g.-d. art. persisténței

persisténță s. f., g.-d. art. persisténței; pl. persisténțe

PERSISTÉNȚĂ s. 1. v. stăruință. 2. v. tenacitate. 3. durabilitate, (livr.) perenitate. (~ unor efecte.) 4. v. dăinuire.

PERSISTENȚĂ s. 1. insistență, perseverență, statornicie, stăruință, tenacitate, (rar) perseverație, (înv.) stăruială, stăruire. (O ~ demnă de laudă.) 2. dîrzenie, încăpățînare, îndărătnicie, perseverență, stăruință, tenacitate, (rar) cerbicie. (~ lui în realizarea scopului propus.) 3. durabilitate, (livr.) perenitate. (~ unor efecte.) 4. dăinuire, menținere. (~ amintirii cuiva.)