PERCÉPȚIE, percepții, s. f. 1. Proces psihic de cunoaștere senzorială, prin care obiectele și fenomenele sunt reflectate ca întregi; p. ext. facultatea de a percepe fenomenele lumii exterioare; înțelegere, cunoaștere. ◊ Percepție extrasenzorială = telepatie. 2. (În trecut) Instituție care încasa impozitele sau taxele oficiale; clădire, birou în care își avea sediul această instituție. ♦ Încasarea unui impozit sau a unei taxe oficiale. – Din lat. perceptio, fr. perception.

percepție sf [At: IORGOVICI, O. 50/3 / V: (înv) ~iune, (reg) ~cecție, ~ceție, (pmz) precepție, price~ / Pl: ~ii / E: lat preceptio, -onis, fr perception] 1 Proces psihic prin care obiectele și fenomenele din lumea obiectivă care acționează nemijlocit asupra organelor de simț sunt reflectate în conștiința omului în totalitatea însușirilor lor, ca un ansamblu unitar. 2 Imagine rezultată din percepție (1). 3 (Pex) Facultate de a percepe fenomenele lumii exterioare. 4 (Pex) Înțelegere. 5 (Pex) Înregistrare. 6 (Pex) Sesizare a unor nuanțe, detalii sau sunete vagi. 7 (Fin; înv) Instituție de stat care încasa impozitele sau taxele oficiale Si: (Trs) perceptorat (1), perceptorie (1). 8 (Fin; înv) Clădire în care își avea sediul percepția (7) Si: (Trs) pereceptorat (2), percepție (2). 9 (Îs) Agent de ~ Perceptor. 10 (Pex) Percepere (8). 11 (Pex) Funcție de perceptor. corectată

PERCÉPȚIE, percepții, s. f. 1. Proces psihic prin care obiectele și fenomenele din lumea obiectivă care acționează nemijlocit asupra organelor de simț sunt reflectate în totalitatea însușirilor lor, ca un întreg unitar; imagine rezultată în urma acestei reflectări; p. ext. facultatea de a percepe fenomenele lumii exterioare; înțelegere, cunoaștere. 2. (În trecut) Instituție care încasa impozitele sau taxele oficiale; clădire, birou în care își avea sediul această instituție. ♦ Încasarea unui impozit sau a unei taxe oficiale. – Din lat. perceptio, fr. perception.

PERCÉPȚIE¹, percepții, s. f. Reflectarea subiectivă în conștiința omului a obiectelor și fenomenelor realității obiective, care acționează direct asupra organelor de simț (în funcție și de experiența lui anterioară); imaginea ca rezultat al acestei reflectări; facultatea de a percepe fenomenele lumii exterioare. Țăranii... au simțul instinctiv al adevărului și percepția demnității omenești. SADOVEANU, E. 193. Percepții multiple ale momentului își găseau în el răsunetul și atenția cuvenită. VLAHUȚĂ, O. A. III 64. – Variantă: percepțiúne s. f.

PERCÉPȚIE², percepții, s. f. (În vechea organizare a finanțelor) Oficiu care încasa impozitele sau alte taxe oficiale. ♦ Faptul de a încasa impozite; percepere. (Atestat în forma percepțiune) Modul percepțiunii impozitelor. HASDEU, I. V. 46. – Variantă: percepțiúne s. f.

PERCÉPȚIE s.f. I. Formă de reflectare nemijlocită în conștiința omului a realității obiective care acționează asupra organelor de simț; imagine care rezultă din această reflectare. II. (În trecut) Oficiu al fiscului unde se încasau impozitele. [Gen. -iei, var. percepțiune s.f. / cf. fr. perception, lat. perceptio].

PERCÉPȚIE s. f. 1. instituție financiară care calculează și încasează impozite, taxe, amenzi etc. de la populație. 2. reflectare subiectivă în conștiința omului a obiectelor și fenomenelor realității obiective care acționează nemijlocit asupra organelor de simț; imagine care rezultă din această reflectare. (< fr. perception, lat. perceptio)

PERCÉPȚIE¹ ~i f. 1) Proces psihic prin care obiectele și fenomenele din realitate sunt percepute direct cu ajutorul organelor de simț. 2) Imagine a obiectelor și fenomenelor înconjurătoare rezultată din acest proces psihic. 3) Capacitate perceptivă. [G.-D. percepției] /<lat. perceptio, ~onis, fr. perception

PERCÉPȚIE² ~i f. înv. 1) Oficiu de încasare a impozitelor și a taxelor. 2) Clădire în care se află acest oficiu. [G.-D. percepției] /<lat. perceptio, ~onis, fr. perception

percecție sf vz percepție

percepțiune sf vz percepție

perceție sf vz percepție

precepție sf vz percepție

pricepție sf vz percepție

PERCEPȚIÚNE¹ s. f. v. percepție¹.

PERCEPȚIÚNE² s. f. v. percepție².

PERCEPȚIÚNE s.f. v. percepție.

percepți(un)e f. 1. facultatea de a percepe; 2. act prin care spiritul iea cunoștință de obiectele exterioare cari au lovit simțurile; 3. strângerea impozitelor; 4. (percepție) funcțiunea și biuroul perceptorului.

*percepțiúne f. (lat. percéptio, -ónis. V. ac-cepțiune). Încasarea unuĭ impozit. Funcțiunea de perceptor. Localu saŭ bĭurou în care se încasează birurile. Fig. Auzire, simțire, constatare: percepțiunea unuĭ sunet. – Și -épție.

percépție (-ți-e) s. f., art. percépția (-ți-a), g.-d. art. percépției; pl. percépții, art. percépțiile (-ți-i-)

percépție (psih., fin.) s. f. (sil. -ți-e), art. percépția (sil. -ți-a), g.-d. art. percépției; pl. percépții, art. percépțiile (sil. -ți-i-)

percepție

percepție, -ții (locul unde se percep impositele).

percepțiune, -ni (actul de a percepe cu mintea).

PERCÉPȚIE s. I. v. cunoaștere. II. 1. v. administrație financiară. 2. v. fisc.

PERCEPȚIE s. I. cunoaștere, înțelegere. pricepere. (Proces de ~.) II. (FIN.) 1. administrație financiară, (reg.) perceptorat, (Transilv.) perceptorie. (Localul ~.) 2. fisc, (prin Transilv.) perceptorat, perceptorie. (Ai plătit impozitele la ~ ?)