peniță sf [At: ISPIRESCU, L, 44 / Pl: ~țe și (reg) ~ți / E: pană¹ + -iță] 1-20 (Șhp) Penișoară (1-20). 21 (Bis; Mar) Pană¹ (62). 22 (Mun) Țandără mică de lemn. 23 Mică placă de metal, concavă, terminată la unul dintre capete printr-un vârf despicat, celălalt fixându-se în toc, care servește la scrisul cu cerneală. 24-25 (Pgn) Toc (împreună cu penița (23). 26 (Îs) Desen în ~ Procedeu de a executa un desen, de obicei în tuș negru folosind o peniță (23) specială. 27 (Îas) Lucrare executată prin procedeul descris mai sus. 28 (Îcs) În ~ Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 29 (Rar) Scrib. 30-31 Două specii de plante erbacee acvatice, cu flori alburii dispuse în verticile cu spice, care cresc în ape adânci, stătătoare sau lin curgătoare Si: (reg) mălura bălții (Myriophyllum spicatum și verticillatum). 32 (Bot; reg) Colilie (Stipa pennata). 33 (Bot; reg) Năgară (Stipa capillata). 34 (Bot; îc) ~-bungeacului Specie de mușchi de turbărie cu tulpinile cenușii sau cafenii și cu vârfurile roșcate, roz sau roșii purpurii (Sphagnum nudium). 35 (Bot; reg; îac) Coada-mâței (Sphagnum acutifolium). 36 (Bot; reg; îac) Coada-mâței-de-baltă (Sphagnum cymbifolium). 37 (Reg) Schimbătoare la plug.

PENÍȚĂ, penițe, s. f. 1. Mică placă concavă de metal terminată cu un vîrf despicat, care adaptată la un toc se folosește pentru a scrie cu cerneală. Nu cu penița, Cu ascuțișul coasei îmi scriu poemele sălbatice. BENIUC, V. 30. Îi scîrțîie penița pe hîrtie. SADOVEANU, B. 33. La ceasul douăsprezece, așeză tocul pe suportul unde mai așteptau o jumătate de duzină, cu penițele proaspăt schimbate. C. PETRESCU, C. V. 143. 2. Diminutiv al lui pană¹ (I). V. fulg. Corbul îi zise: ține penița asta, voinicule, și cînd vei gîndi la mine, eu voi fi la tine. ISPIRESCU, L. 43. 3. Plantă erbacee, cu flori alburii, dispuse în verticile care formează spice și care crește prin apele adînci, stătătoare sau care curg lin (Myriophyllum spicatum și Myriophyllum verticillatum); prisnel, vîsc-de-apă.

PENÍȚĂ ~e f. (diminutiv de la pană) 1) Lamă mică concavă de metal, cu vârf ascuțit și despicat, care, fixată la un toc și muiată în cerneală, servește la scris. ~ de aur. ◊ Ce-i scris cu ~a nu tai cu bărdița ce e scris, scris rămâne. 2) Plantă erbacee cu frunze penate, capilare și cu flori alburii, care crește în apele stătătoare; vâsc-de-apă. /pană + suf. ~iță

peniță f. 1. pană de scris; 2. plantă cu florile alburii dispuse în spice (Myriophyllum spiccatum).

peníță f., pl. e (dim. d. pană, peană). Lamelă metalică supțire cu care, după ce se întinge în cerneală, se scrie, astăzĭ în locu vechiĭ pene de gîscă (inventată de Francezu Thévenot și industrializată de Englezu Wise pe la 1790. Dar adevărata eĭ răspîndire a început la 1832). Colilie, o plantă. Altă plantă, numită și mălura bălțiĭ și prisnel (myriophyllum [spicatum și verticillatum]), care face florĭ albicĭoase dispuse în spice și crește pin apele stătătoare adîncĭ.

peníță s. f., g.-d. art. peníței; pl. peníțe

peníță s. f., g.-d. art. peníței; pl. peníțe

PENÍȚĂ s. (BOT.; Myriophyllum spicatum și verticillatum) (reg.) brădiș, prisnel, prusten, mălura-bălții, vâsc-de-apă.

PENÍȚĂ s. v. colilie, penișoară.

PENIȚĂ s. (BOT.; Myriophyllum spicatum și verticillatum) (reg.) brădiș, prisnel, prusten, mălura-bălții, vîsc-de-apă.

peniță s. v. COLILIE. PENIȘOARĂ.

PENÍȚĂ (< pană) s. f. 1. Diminutiv al lui pană¹ (1). 2. Obiect format dintr-o placă mică și concavă de metal, cu vârf ascuțit și despicat, care se montează la un toc (stilou) și folosește pentru a scrie cu cerneală. Printre strămoșii p. figurează cele descoperite la Pompei și confecționate din bronz și cele medievale din aur, argint și bronz. P. modernă este inventată de germanul A. Senefelder, la sfârșitul sec. 18, care a folosit oțelul elastic. Începe să fie produsă industrial din 1830, în Marea Britanie. Se fabrică în special din oțel inoxidabil, iar în vârful din metal dur (de obicei iridiu). ♦ Tehnică a desenului în cerneală sau tuș, folosită în special pentru schița rapidă, pentru desenul de expresivitate și de viziune picturală.